ANPC va propune ANRE introducerea unui sistem de semnalizare a prezenței pe teren a persoanelor care se ocupă de citirea contoarelor

ANPC va propune Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introducerea unui sistem de semnalizare a prezenţei fizice, pe teren, a cititorului de contor, astfel încât consumatorul să fie informat asupra momentului citirii indexului de consum, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 27 sept. 2022, 21:56
ANPC va propune ANRE introducerea unui sistem de semnalizare a prezenței pe teren a persoanelor care se ocupă de citirea contoarelor

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, propunerea instituţiei vizează obţinerea asigurării că citirea contoarelor de către personal specializat se realizează de fapt.

Pe de altă parte, ANPC consideră că cea mai simplă soluţie pentru rezolvarea problemei calculului facturilor la energie ar fi respectarea Legii nr. 123/2012 a energiei şi gazelor naturale care prevede că ANRE poate aproba devansarea aplicării calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă, în condiţiile unor analize cost-beneficiu ce demonstrează existenţa avantajelor şi la nivelul consumatorilor.

ANPC a verificat, în ultima perioadă, reclamaţiile depuse de consumatori, la nivelul întregii ţări, referitoare la modul în care sunt calculate facturile la energie.

Potrivit instituţiei, una dintre cauzele cele mai frecvente ale nemulţumirilor este o informare insuficientă a consumatorilor de către furnizorii de energie cu privire atât la importanţa transmiterii indexului către aceştia, periodic, cât şi la consecinţele neducerii la îndeplinire a acestui act.

O altă cauză este lipsa personalului sau existenţa unui personal insuficient pentru citirea contoarelor/indexului consumat, pentru o verificare a transmiterii valorii corecte a acestuia, astfel încât facturile să poată fi calculate pe baze corecte de consum.

„În scopul asigurării că citirea contoarelor de către personal specializat se realizează de fapt, ANPC va propune Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introducerea unui sistem de semnalizare a prezenţei fizice, pe teren, a cititorului de contor, astfel încât consumatorul să fie informat asupra momentului citirii indexului de consum. ANPC consideră, însă, că cea mai simplă soluţie pentru rezolvarea problemei calculului facturilor la energie ar fi respectarea Legii nr. 123/2012 (a energiei şi a gazelor naturale, n.r.), art. 66, alin. 4, care prevede că ANRE poate aproba devansarea aplicării calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă, în condiţiile unor analize cost-beneficiu ce demonstrează existenţa avantajelor şi la nivelul consumatorilor, iar alegerea acestei soluţii este mai avantajoasă decât cea a instalării contoarelor clasice”, subliniază comunicatul citat.

Cu toate că la alin. 1 al Legii nr. 123/2012, art. 66, se vorbeşte despre rentabilitate din perspectiva operatorului economic, alin. 4 subliniază faptul că, în această situaţie, cel mai important este consumatorul şi drepturile acestuia, precizează ANPC.

„Alături de colegii noştri de la ANRE, supraveghem piaţa şi căutăm soluţii pentru a nu mai întâmpina, pe viitor situaţii similare. Fie şi doar un singur consumator vătămat, pentru noi nu reprezintă puţin”, a precizat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat......
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...