ANRE verifică modul în care distribuitorii de energie electrică din vestul ţării au respectat prevederile legale

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energetic (ANRE) verifică modul în care au fost respectate prevederile legale de către E-Distribuţie Banat şi Distribuţie Transilvania Nord referitoare la asigurarea serviciului de distribuţie a energiei electrice în zonele afectate de furtuna violentă de duminică, iar în cazul în care se vor constata nereguli, autoritatea va lua măsurile ce se impun.
Economica.net - mar, 19 sept. 2017, 18:40
ANRE verifică modul în care distribuitorii de energie electrică din vestul ţării au respectat prevederile legale

„În conformitate cu prevederile Standardului de performanţă privind activitatea de distribuţie a energiei electrice, titularii de licenţe sunt obligaţi să raporteze la ANRE situaţiile în care sunt afectaţi peste 5000 clienţi, aşa cum este şi cazul clienţilor de pe raza E-Distribuţie Banat membră a grupului Enel şi Distribuţie Transilvania Nord, membră a grupului Electrica. Raportat la atribuţiile şi competenţele sale, ANRE verifică modul cum au fost respectate prevederile legale cu privire la asigurarea serviciului de distribuţie în zonele afectate de situaţia meteorologică deosebită, înregistrată în data de 17.09.2017, de către cei doi titulari de licenţe”, se arată într-un comunicat al ANRE transmis AGERPRES.

În cazul în care, ANRE va constata nerespectarea obligaţiilor operatorilor de distribuţie, rezultate din condiţiile de valabilitate ale licenţelor acordate acestora, va lua măsurile ce se impun, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Alimentarea cu electricitate a fost reluată în cazul a circa 87% dintre clienţii afectaţi de furtuna extremă din zona Banatului, 91 echipe de intervenţie ale E-Distribuţie Banat şi contractorilor aflându-se pe teren la această oră.

Potrivit unui comunicat al companiei Enel România, ca urmare a eforturilor echipelor E-Distribuţie Banat şi ale contractorilor, inclusiv în cursul nopţii, marţi la ora 15:00, a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru un număr estimat de circa 196.000 de clienţi

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...