ANSVSA propune reţelelor comerciale un sistem de alertare în cazul unui potenţial risc alimentar

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a propus Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România crearea unui sistem de alertare reciprocă, în cazul identificării, de către una dintre părţi, a unui potenţial risc alimentar pentru sănătatea publică.
Economica.net - J, 14 nov. 2013, 19:47
ANSVSA propune reţelelor comerciale un sistem de alertare în cazul unui potenţial risc alimentar

Preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a propus Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România un proiect de colaborare, care să se concretizeze prin constituirea acestui sistem, potrivit unui comunicat al autorităţii.

„ANSVSA, în gestionarea repetatelor «crize alimentare» care au afectat ţara noastră în acest an, a reuşit să demonteze toate acuzaţiile nefondate aduse industriei alimentare din România. Aceasta s-a datorat atât modului de organizare şi funcţionare a serviciilor veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, a profesioniştilor care activează în cadrul autorităţii, cât şi a sprijinului important acordat de către operatorii din industria alimentară implicaţi în aceste situaţii”, se arată în comunicat.

Potrivit ANSVSA, experienţa acestor cazuri a demonstrat că o reacţie cât mai rapidă, în sensul soluţionării crizei, diminuează semnificativ consecinţele negative ale acesteia, fie ele de natură economică, socială sau de imagine.

„În acest sens, sistemul de alertare reciprocă se doreşte a fi un mecanism care să reducă timpul de reacţie şi să diminueze în mod semnificativ eventualele repercusiuni negative asupra sănătăţii şi intereselor consumatorilor, dar şi asupra credibilităţii autorităţilor şi a industriei alimentare din România”, mai spus reprezentanţii ANSVSA.

Membrii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi-au manifestat deja dorinţa de a fi incluşi în acest proiect, joi având loc o întâlnire între reprezentanţii ANSVSA şi cei ai asociaţiei, pentru a stabili configuraţia, responsabilităţile care vor reveni fiecărei părţi implicate şi modalităţile cele mai eficiente de comunicare în cadrul acestui sistem de alertare reciprocă, mai informează ANSVSA.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune şeful Casei Naţionale de Pensii Publice despre pensiile calculate greşit
Ce spune şeful Casei Naţionale de Pensii Publice despre pensiile calculate greşit
Verificările Curţii de Conturi s-au făcut pe un eşantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greşit, a declarat preşedintele Casei......
Salvarea gigantului Liberty Galaţi – Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a combinatului siderurgic
Salvarea gigantului Liberty Galaţi – Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a combinatului ...
Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor ...
Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană, ideal până la sfârşitul anului, spune Chiriţoiu
Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană, ideal până la sfârşitul ...
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia şi companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană ...
FOTO Penultima locomotivă Alstom pentru România a fost recepționată pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Penultima locomotivă Alstom pentru România a fost recepționată pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, vineri, 6 noiembrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM ...