Antibiotice Iași, la cel mai mare târg al industriei farma. Compania anticipează exporturi în creștere

Antibiotice Iași (simbol ATB), singurul producător de medicamente controlat de stat, a fost prezent la CPhI Worldwide 2025, cel mai mare eveniment din industria farma, anunță un comunicat de presă.
Economica.net - vin, 31 oct. 2025, 10:49
Antibiotice Iași, la cel mai mare târg al industriei farma. Compania anticipează exporturi în creștere

„Participarea constantă, timp de peste 20 de ani, a companiei la CPhI Worldwide reprezintă un element esențial al strategiei de extindere internațională, facilitând dezvoltarea relațiilor comerciale și identificarea de noi oportunități pe piețele externe.”, transmite ATB.

Prin această prezență susținută, Antibiotice și-a consolidat poziția pe piețele externe, ceea ce a condus la o creștere constantă a vânzărilor în ultimii ani. Evoluția a fost determinată de intrarea pe noi teritorii europene– Italia, Spania, Polonia, Cehia și Slovacia – precum și de menținerea unei prezențe solide în piețele tradiționale ale companiei, precum Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Vietnam, Canada și SUA.

Această expansiune contribuie la dinamica generală a exporturilor Antibiotice Iași, care au crescut în ultimii cinci ani cu 66%, atingând în 2024 un nivel de 253 milioane lei, ceea ce reprezentă aproximativ 38% din cifra de afaceri totală.

Totodată, acest eveniment reprezintă o oportunitate de a consolida locul companiei ca lider mondial în producția gamei de substanțe active pe bază de nistatină. Aceste performanțe confirmă eficiența strategiei de creștere și potențialul solid al Antibiotice pe piețele internaționale.

„Participarea Antibiotice la CPhI Frankfurt reconfirmă angajamentul nostru de a rămâne conectați la tendințele globale ale industriei farmaceutice și de a consolida relații durabile într-un context internațional dinamic, care cere adaptare rapidă. Interesul tot mai mare pentru substanțe active, produse injectabile și topice evidențiază relevanța portofoliului nostru și potențialul de colaborare. Valorificăm expertiza echipei noastre pentru a dezvolta parteneriate strategice și a transforma inovația în soluții reale, dedicate îmbunătățirii sistemelor de sănătate la nivel global.” a declarat Ioan Nani, Director General, Antibiotice Iași

Echipa Antibiotice prezentă la CPhI Frankfurt este formată din specialiști cu expertiză în domenii cheie precum marketing internațional, dezvoltare de produse, calitate, cercetare, reglementare și producție industrială. În cadrul standului său, echipa Antibiotice a avut întâlniri de networking și sesiuni de prezentare cu parteneri tradiționali, colaboratori, furnizori din întreaga lume.

Privind spre viitor, Antibiotice Iași are în derulare investiții semnificative în cercetare, dezvoltare și noi linii de producție pentru forme sterile topice și soluții injectabile, proiecte care vor contribui la diversificarea portofoliului și la creșterea competitivității pe piețele internaționale. Participarea la CPhI 2025 devine astfel un prilej de afirmare a companiei ca producător regional de top în domeniul produselor sterile injectabile, recunoscut pe plan internațional, angajat în dezvoltarea unui model de afaceri sustenabil,  bazat pe colaborare, responsabilitate și performanță.

Evenimentele CPhI, desfășurate în Europa, America și Asia, ilustrează dimensiunea globală a celei mai importante manifestări internaționale dedicată industriei farmaceutice, unde se întâlnesc lideri, producători și inovatori din întreaga lume pentru a se conecta la tendințele, inovațiile și oportunitățile care definesc viitorul industriei farmaceutice. Ediția din acest an CPhI Worldwide de la Frankfurt, a reunit peste 2.400 de expozanți și a atras peste 62.000 de vizitatori din 160 de țări.

Te-ar mai putea interesa și
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR nu evidențiază anomalii semnificative, nivelul indicelui fiind în concordanță cu deciziile de politică monetară ale Băncii Naționale a României și cu dinamica inflației,......
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor UPDATE
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță luni restricții pe drumul național DN 1, ...
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice pentru România
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice ...
Rata anuală a inflaţiei se reduce uşor în luna iunie, iar în trimestrul al treilea va consemna o scădere substanţială, ...
Doraly, cel mai vechi parc en-gros și cash&carry din București, a lansat o platformă online și o aplicație
Doraly, cel mai vechi parc en-gros și cash&carry din București, a lansat o platformă online și o aplicație
Parcul Comercial Doraly, cel mai vechi parc en-gros, cash & carry şi logistic urban din România, a lansat o platformă ...