Antifraudă: Valoarea amenzilor a crescut cu aproape 50%. 8.476 de controale, în primele trei luni

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat, în primul trimestru din acest an, 8.476 de controale, faţă de 6.212 controale în perioada similară din 2015, amenzile aplicate însumând 30 de milioane de lei, cu aproximativ 50% peste valoarea celor încasate în primele trei luni ale anului trecut, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele ANAF, Dragoş Doroş.
Economica.net - lun, 09 mai 2016, 12:43
Antifraudă: Valoarea amenzilor a crescut cu aproape 50%. 8.476 de controale, în primele trei luni

‘Anul trecut a început să lucreze Antifrauda şi, în termeni de încasări bugetare, s-a văzut. Dacă analizăm numărul de controale, constatăm că în primul trimestru din 2015 au fost 6.212 de controale, iar în primul trimestru din acest an 8.476 de controale. Ca sume, de la 20 de milioane amenzi (în T1 2015 – n. r.), am ajuns la 30 de milioane de lei amenzi (în T1 2016 – n. r.)’, a explicat Doroş.

El a precizat că activitatea Direcţiei Antifraudă a devenit ‘mai discretă’ pe fondul îmbunătăţirilor legislative, a faptului că acţiunile sunt mai bine documentate în prealabil, dar şi datorită contribuabililor, care au devenit mai conştiincioşi.

‘Controlul antifraudă a devenit mai rutinat, a fost făcut exact acolo unde trebuie… Dar şi anul trecut, acolo unde s-au întâmplat tot felul chestii excentrice, unele nici nu au fost făcute de ANAF, ci au fost preluate de presă în acest sens. Spre exemplu, când Antifrauda a intrat într-o piaţă, pe obiectivele ei, au mai fost şi alte organe de instituire a ordinii care au intrat în paralel’, a subliniat şeful Fiscului.

În acest sens, Dragoş Doroş a făcut referire la operaţiunea Helios, care este în derulare de mai bine de două luni, şi care, ‘din păcate pentru televiziuni’, nu a mai provocat ştiri.

‘A fost Paştele – şi cel catolic şi cel ortodox – şi, din păcate pentru televiziuni, nu au avut ştiri cu Antifrauda de dat. Avem operaţiunea Helios, de foarte mare amploare. Am început-o cu două luni înainte, când ne aşteptam să intre importurile pentru Paşte. Această operaţiune urmăreşte marfa de la import la lanţurile de retail, de angrosişti, către populaţie, către unităţile de desfacere, restaurante, cluburi etc. Tot acest circuit a fost urmărit, dar nu cred că aţi văzut asta la televizor. Dar numărul de controale este mai mai mare decât anul trecut, cu constatări mai mari decât anul trecut. Operaţiunea este încă în curs, dar mai sunt şi alte operaţiuni pe care Antifrauda le are în mod curent, de destructurare a lanţurilor infracţionale etc.’, a subliniat preşedintele ANAF.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety Broker, liderul pieței, unde Babeti a fost și angajat, vrea să redevină......
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...