Antrenorul secund al naţionalei de karate tradiţional s-a sinucis

Fostul campion mondial de karate tradiţional Pavel Vancea, în prezent antrenor secund al naţionalei de karate tradiţional şi preşedinte al clubului UAMT Universitatea Agora Oradea, a murit, vineri, el fiind găsit spânzurat în fântâna din curtea locuinţei sale.
Economica.net - vin, 27 ian. 2012, 11:58

Corpul neînsufleţit al lui Pavel Vancea a fost găsit, vineri, de un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”.

„Astăzi (vineri – n.r.), în jurul orei 10.00, am fost solicitaţi sa intervenim pentru scoaterea unui corp neînsufleţit dintr-o fântână din localitatea Săldăbagiu de Munte”, a declarat locotenentul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”.

La faţa locului a mers o echipă de criminalişti ai Poliţiei Bihor, care fac cercetări şi care au confirmat că victima este cunoscutul sportiv şi antrenor orădean.

Potrivit unor surse judiciare, nu se pune problema unui omor, poliţiştii găsind şi un bilet despre care se presupune că a fost lăsat de fostul sportiv înainte să se sinucidă.

Bărbatul s-a spânzurat cu o funie pe care a legat-o de roata de la fântână.

Directorul Clubului Sportiv „Crişul” Oradea, Ionel Bungău, consideră moartea sportivului o „mare pierdere pentru sportul bihorean”.

„E ultimul om la care mă aşteptam să apeleze la un asemenea gest. Sunt consternat. Îl respectam şi de multe ori l-am dat exemplu la evenimentele publice. Era un copil cu suflet bun, optimist, dădea încredere şi celor din jur, nu ştiu ce a putut să-l ducă la acest gest extrem. Dar, ca şi sportiv, indiferent care ar fi fost problemele, nu ar fi trebuit să apeleze la aşa ceva. Pierdem un coleg şi un om respectat de toată lumea, un sportiv şi antrenor model pentru elevii săi”, a declarat Ionel Bungău, directorul CS „Crişul” Oradea.

Pavel Vancea avea 47 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Preşedinte al clubului UAMT Universitatea Agora Oradea, Vancea a fost şi antrenor secund al naţionalei de karate tradiţional al României cu care a participat, în 2011, la a XX-a ediţie a Campionatelor Europene de karate tradiţional pentru seniori şi juniori.

Totdată, Vancea a fost secretar al Asociaţiei judeţene de karate tradiţional, respectiv secretar al Asociaţiei judeţene „Sportul pentru toţi”.

Ca sportiv, Vancea a debutat în echipa de karate tradiţional a României în 1990, iar trei ani mai târziu, în 1993, a devenit primul român campion mondial de karate. În decursul anilor, sportivul şi-a adjudecat mai multe titluri europene, dar şi mondiale.

Ultima sa apariţie publică a fost în 14 ianuarie, când a condus gala laureaţilor clubului sportiv UAMT Universitatea Agora Oradea, desfăşurată la Casa Tineretului din municipiu. Atnci, Vancea s-a plâns de dificultăţile financiare ale cubului. „2011 a fost un an greu din punct de vedere financiar. Nu ştiu ce va fi în 2012, dar datoria noastră este să privim înainte şi să facem totul la maxim”, declara el atunci.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut cu peste 14% în primele patru luni din 2026
ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut cu peste 14% în primele patru luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut în primele patru luni din 2026 cu 14,28% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 51.273 de înmatriculări, din......
Departamentului de Justiţie al SUA aprobă preluarea Warner Bros. de către Paramount pentru 111 miliarde de dolari
Departamentului de Justiţie al SUA aprobă preluarea Warner Bros. de către Paramount pentru 111 miliarde de dolari
Departamentul de Justiţie al SUA a aprobat vineri achiziţia studioului hollywoodian Warner Bros. Discovery de către conglomeratul ...
Vladimir Putin spune că Rusia are peste 700.000 de soldați pe frontul din Ucraina
Vladimir Putin spune că Rusia are peste 700.000 de soldați pe frontul din Ucraina
Rusia are peste 700.000 de soldaţi desfăşuraţi în zona de război din Ucraina, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir ...
Nou parc fotovoltaic la Hidroelectrica. Autorizația de la ANRE e pe masă
Nou parc fotovoltaic la Hidroelectrica. Autorizația de la ANRE e pe masă
Hidroelectrica urmează să primrească de la ANRE autorizația de înființare pentru un parc fotovoltaic de aroape 9 MW. ...