Anul 2016 ar urma să fie cel mai cald de până acum – Organizaţia Meteorologică Mondială

În 2016 ar urma să se înregistreze cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată pe glob, în condiţiile în care nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă au atins noi niveluri, contribuind la creşterea încălzirii globale, a anunţat joi, la Geneva, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).
Economica.net - J, 21 iul. 2016, 15:09
Anul 2016 ar urma să fie cel mai cald de până acum - Organizaţia Meteorologică Mondială

Luna iunie a fost înregistrată ca fiind a 14-a lună consecutivă cu record de căldură pe uscat şi pe mare, a informat agenţia ONU, cerând punerea rapidă în aplicare a acordului de limitare a schimbărilor climatice, încheiat în decembrie la Paris, prin renunţarea la combustibilii fosili şi trecerea la energia verde până în 2100.

Temperatura medie în primele şase luni ale anului 2016 a fost cu 1,3 ° C mai ridicată decât în era preindustrială, de la sfârşitul secolului al 19-lea, potrivit NASA.

‘Acest lucru scoate în evidenţă mai clar decât oricând nevoia de a ratifica şi pune în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice şi de a accelera tranziţia la economii cu
emisii reduse de carbon şi bazate pe energie din surse regenerabile’, a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, citat de Reuters.

Acordul de la Paris, semnat de 200 de guverne, prevede menţinerea creşterii temperaturii medii globale sub 2 ° C comparativ cu perioada preindustrială, în timp ce continuă eforturile pentru a o limita la 1,5 ° C, un prag care este aproape să fie atins.

David Carlson, director al programului de cercetare a climei al OMM, a explicat în cadrul unei conferinţe de presă că temperaturi neobişnuit de ridicate s-au înregistrat în emisfera nordică, în Alaska, Canada şi Rusia.

‘Ceea ce am văzut în primele şase luni ale anului 2016 este într-adevăr destul de alarmant’, a spus el. ‘Ne-am fi gândit că o astfel de încălzire se va realiza în mai mulţi ani. Dar nu avem atât de mult timp cât am fi crezut”, a conchis cercetătorul.

Şi climatologi de la NASA şi Agenţia americană pentru oceane şi atmosferă (NOAA) au arătat la începutul acestei săptămâni că primele şase luni ale anului 2016 au fost cele mai calde de când s-a început măsurarea temperaturilor, în 1880.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Operatorul naţional aerian TAROM anunţă extinderea capacităţii de întreţinere şi reparaţii la Otopeni, atât în hangar, cât şi la linie, iar noile autorizări acoperă inclusiv aeronave......
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – CFA România
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – ...
Risc mare de recesiune şi euro în creştere. Ce se va întâmpla cu preţul petrolului, inflaţia, cursul BNR şi deficitul ...
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard a trecut pe profit în primul semestru, iar afacerile au crescut cu 10,5% în față de aceeași perioadă a ...
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties va scădea cu 15-20%
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties ...
One United Properties estimează o reducere cu 15-20% a profitului net consolidat bugetat pentru acest an din cauza atacului ...