Anunț de la Kaufland: ce face lângă magazinele din România

Kaufland România continuă plantarea de mini-păduri urbane în zona parcărilor exterioare ale magazinelor, un demers început în 2023, unic în retailul românesc, după cum informează compania. Proiectul este derulat împreună cu Asociația EcoAssist, prin programul „Plantăm fapte bune în România”, și abordează problema lipsei spațiilor verzi și calitatea scăzută a aerului – doi factori care afectează direct calitatea vieții în mediul urban.
Economica.net - lun, 30 iun. 2025, 10:48
Anunț de la Kaufland: ce face lângă magazinele din România

În perioada aprilie-mai 2025, au fost amenajate patru mini-păduri noi în Moinești, Brăila, Năsăud și Bragadiru. Aproximativ 3.200 de puieți din specii autohtone – stejar pedunculat, gorun, frasin, maclură sau scoruș – au fost plantați cu ajutorul a peste 30 de voluntari – angajați Kaufland care au ales să se implice în transformarea orașelor în care trăiesc.

“Totodată, mini-pădurile plantate în 2024 în Vișeu de Sus și Zalău au fost completate cu peste 1.000 de puieți. Vegetația deja existentă se dezvoltă bine, iar noile completări asigură o creștere echilibrată și durabilă a spațiilor verzi. Mini-pădurile din Popa Nan și Emil Racoviță – București, precum și cea din Pitești, primele plantate în cadrul inițiativei, continuă să se dezvolte armonios. Rata de prindere este ridicată, iar starea generală a copacilor confirmă eficiența modelului”, spune compania.

„Credem că orașele pot și trebuie să devină mai respirabile. Să însemne mai mult decât beton și asfalt. Mini-pădurile urbane din parcările magazinelor arată că dezvoltarea urbană poate merge mână în mână cu natura – dacă suntem deschiși să privim lucrurile diferit și să facem alegeri curajoase. Ne dorim ca acest proiect să inspire și să devină un standard în orașele României”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

“Mini-pădurile sunt plantate folosind metoda japoneză Miyawaki – o tehnică ce presupune plantări dense, cu specii locale, care creează ecosisteme stabile și rezistente. Vegetația crește rapid, nu are nevoie de întreținere intensivă, ajută la scăderea temperaturii în zonele construite și oferă un habitat natural pentru păsări, insecte și mamifere mici. Beneficiile sunt multiple și vizibile: aer mai curat, umbră, liniște, biodiversitate.

Proiectul a avut un impact semnificativ și asupra culturii organizaționale, prin implicarea activă a angajaților în acțiuni de voluntariat. De la o plantare la alta, tot mai mulți angajați Kaufland au ales să se alăture acestui demers, devenind parte dintr-o inițiativă care îmbină responsabilitatea socială cu grija față de mediu”, mai spune compania.

Până în prezent, rețeaua Kaufland include 11 mini-păduri – zece sunt amenajate în parcările magazinelor din diferite regiuni ale țării, iar una în curtea unei școli din Ocnele Mari, județul Vâlcea.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de 192 de magazine în România.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...