Anunț important pentru clienții Electrica Furnizare. Ce se va întâmpla cu prețurile din facturi

Electrica Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică din România, a actualizat prețul de ofertă valabil și după momentul 1 aprilie 2025, pentru clienții săi cărora le expiră contractele în prima jumătate a acestui an. Prețul crește semnificativ față de nivelurile plafonate de acum.
Mihai Nicuţ - J, 02 ian. 2025, 15:24
Anunț important pentru clienții Electrica Furnizare. Ce se va întâmpla cu prețurile din facturi

Noua ofertă de piață concurențială Stabil 30 a Electrica Furnizare are un preț care se va aplica doar în prima jumătate a anului, între 1 ianuarie 2025 și 30 iunie 2025.

Până la 31 martie, compania va aplica ]n facturi prețurile maxime plafonate pe tranșe de consum din lege, respectiv 0,68 lei, 0,80 lei și 1,3 lei/kWh, prețuri maxime cu tarife de rețea, taxe și TVA.

De la 1 aprilie 2025 însă, compania propune clienților săi un preț unic, indiferent de consum, care este de 0,77 lei/kWh, valabil doar pentru energia activă, la care se adaugă tarifele de transport, distribuție, și taxele. Prețul este fix și garantat până la 30 iunie.

Prețul energiei active este doar puțin modificat față de CEL oferta anterioară, dar cel final este mai ridicat ca urmare a creșterii tarifelor de rețea. Comparativ cu prețurile finale plafonate de acum, diferențele sunt majore însă, mai ales pentru cei cu un consum mai mic, care au prețuri plafonate acum de 0,68 sau 0,80 lei/kWh.

Astfel, socotind nivelurile de acum ale tarifelor reglementate de rețea, majorate la data de 1 ianuarie, clienții Electrica ce își vor prelungi contractele sau clienții altor furnizori care vor dori să migreze la Electrica vor plăti, în funcție de zona de distribuție în care se află locul de consum,  prețuri finale cuprinse între 1,42 lei/kWh și 1,50 lei/kWh, după 1 aprilie. Iată mai jos defalcalarea prețului final, și prețul final care urmează să fie facturat în fiecare zonă de distribuție (șirul cu albastru): 

 

Electrica Furnizare S.A. este parte a Grupului Electrica și asigură furnizarea energiei electrice la peste 3,2 milioane locuri de consum, fiind unul dintre cei mai importanți jucători în piața de energie din România. Începând cu anul 2021, ca efect al liberalizării pieței de energie electrică, compania s-a extins la nivelul țării prin deschiderea de noi puncte de prezență și a depășit granițele activând în prezent pe piețele de energie din Republica Moldova și Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...