Anunţ oficial despre pensii şi alocaţii făcut astăzi de Guvern

Alocaţiile pentru copii vor ajunge la beneficiari din 8 mai, în cont bancar, în timp ce pensiile vor putea fi încasate din 2 mai, prin mandat poştal, chiar dacă începutul lunii aduce mini-vacanţa de 1 Mai, informează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
AGERPRES - mie, 23 apr. 2025, 13:07
Anunţ oficial despre pensii şi alocaţii făcut astăzi de Guvern

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei, toate sumele aferente plăţii alocaţiilor pentru copii, indemnizaţiilor, pensiilor şi tuturor celorlalte drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari, scrie Agerpres.

„În aprilie, drepturile au fost plătite mai devreme pentru ca românii să se poată pregăti pentru Paşti. 1 Mai, Ziua Muncii, este zi liberă pentru toţi românii. Banii aferenţi alocaţiilor pentru copii, pensiilor şi celorlalte prestaţii sociale vor ajunge la beneficiari în timp util, calendarul plăţilor fiind deja stabilit în acest sens”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina oficială de Facebook a ministerului de resort.

Conform sursei citate, plăţile se fac prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Astfel, alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, stimulentul de inserţie şi alocaţia de plasament vor ajunge în conturi bancare în 8 mai, iar începând cu 13 mai prin mandat poştal.

Totodată, drepturile persoanelor cu dizabilităţi vor ajunge în conturi bancare în 12 mai, iar începând cu 14 mai vor fi virate prin mandat poştal.

În schimb, alocaţia lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA, indemnizaţia lunară de hrană pentru bolnavii de TBC, ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI) şi ajutorul de incluziune (VMI) vor intra în conturi bancare pe 20 mai, iar începând cu 20 mai prin mandat poştal.

Casa Naţională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel: prin mandat poştal: începând cu 2 mai şi în cont bancar în 12 mai. Pentru pensionarii din străinătate (prin Citi Bank) plăţile vor fi făcute în 20 mai.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va face plata prestaţiilor astfel: între 14-16 mai plata ajutorului de şomaj va ajunge la beneficiari atât prin mandat poştal, cât şi pe card.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în sistemele de ghidaj şi de detecţie a ţintei, a anunţat sâmbătă agenţia......
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat ...
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...