AP: Criza politică din România se adânceşte din cauza diluării legislaţiei cu privire la lupta împotriva corupţiei

Avocatul poporului Victor Ciorbea, care iniţial a susţinut ordonanţa, şi-a schimbat poziţia vineri şi a anunţat că va spune Curţii Constituţionale că acest decret adoptat miercuri noaptea pentru a dezincrimina abuzuri este "nejustificat" şi riscă "să scoată de sub incidenţa legii penale aproape întreaga administraţie publică", potrivit News.ro
Economica.net - vin, 03 feb. 2017, 11:44
AP: Criza politică din România se adânceşte din cauza diluării legislaţiei cu privire la lupta împotriva corupţiei

Ministrul român al Justiţiei Florin Iordache a declarat anterior că susţine această legislaţie, sfidând criticile dure din ţară şi din străinătate şi zile de proteste în masă.

Iordache, care i-a transmis temporar atribuţiile unui subordonat, a declarat vineri pentru presă „eu îmi asum responsabilitatea pentru această ordonanţă”.

Partidul Social-Democrat (PSD), aflat la guvernare, a apărat decretul, care a declanşat unele dintre cele mai ample proteste de la căderea comunismului, în 1989.

Curtea Constituţională se va pronunţa asupra legalităţii acestei legislaţii marţi, ultimul resort legal care o poate opri, notează AP, citat de News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...