Apa Nova Bucureşti va investi 129 de milioane de lei pentru modernizarea reţelei de apă şi canal, în 2017

Totalul investiţiilor realizate de Apa Nova Bucureşti în anul 2016 a fost de 129 de milioane de lei, iar pentru 2017 este prevăzut acelaşi buget de investiţii, care se va orienta masiv către reabilitarea reţelei de canalizare, a declarat, marţi, Alexandru Moldovan directorul Departamentului operare şi mentenanţă Apa Nova Bucureşti, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mar, 14 mart. 2017, 13:35
Apa Nova Bucureşti va investi 129 de milioane de lei pentru modernizarea reţelei de apă şi canal, în 2017

‘Din analiza făcută de specialiştii noştri privind vechimea reţelei de canalizare – unele sunt mai vechi de 100 de ani – s-a stabilit ca procentul masiv de investiţii să fie în anii următori în reţeaua de canalizare. Astfel, vor fi reabilitaţi 19,5 kilometri de reţea de canalizare, cele mai importante lucrări fiind colectoarele de pe Şoseaua Mihai Bravu şi Bulevardul Corneliu Coposu, dar toate vor fi în coordonare cu lucrările majore ale PMB (…)’, a spus Moldovan.

Potrivit sursei citate, Apa Nova Bucureşti a intervenit anul trecut la remedierea a peste 7.000 de avarii pe reţeaua de apă potabilă şi la peste 14.000 de reclamaţii pe reţeaua de canalizare, numărul de reclamaţii fiind în scădere cu circa 25% faţă de anul 2011, când a început operarea integrată a sistemului de apă şi canalizare.

De asemenea, tot în anul 2016 au fost curăţate 26.483 guri de scurgere şi 263 km de reţea de canalizare.

Pe partea de investiţii, au fost modernizaţi 20,5 km reţea de apă, principalele lucrări fiind în zona Teiul Doamnei (1,7 km), Izvor Coşbuc (1,7 km), Iuliu Maniu (1,2 km), iar pe partea de 4,8 km reţea de canalizare, cele mai importante lucrări au fost pe str. Floreasca, Piaţa Sudului, Izvorul Oltului.

Directorul Apa Nova Bucureşti a precizat că toate investiţiile făcute în cei 16 ani de concesiune (aproximativ 400 milioane de euro) au fost asigurate exclusiv din fonduri proprii, în condiţiile în care Apa Nova nu primeşte subvenţii din bani publici, contribuind însă la bugetul local prin dividendele plătite Primăriei Capitalei, în calitatea sa de acţionar în cadrul companiei.

Canalizarea Municipiului Bucureşti a fost realizată la sfârşitul secolului al XIX-lea (1881-1889), pe baza unor proiecte generale de canalizare.

În prezent, reţeaua de colectare existentă cuprinde 12 colectoare principale şi 12 colectoare secundare, la care se adaugă reţelele secundare şi de serviciu, care colectează apele uzate şi apele pluviale din cele 6 sectoare administrative ale oraşului Bucureşti şi le transportă în canalul casetat situat sub albia Dâmboviţei – colectorul general Caseta de ape uzate.

Lungimea reţelei de canalizare este de 3287,78 km, cea a colectoarelor nevizitabile de 618 km, existând şi 50.675 guri de scurgere.

Apa Nova Bucureşti, filiala Veolia Apa, este din noiembrie 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din Bucureşti şi are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consumatori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice de pe teritoriul municipiului Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...