APIA: Fermierii vor putea depune până pe 7 iunie cererile de plată pentru ajutoarele de stat destinate Campaniei 2024. Perioada nu va fi prelungită

Fermierii mai pot depune până pe 7 iunie cererea de plată pentru accesarea intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum şi a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu şi climă în Campania 2024, anunţat, vineri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 31 mai 2024, 18:21
APIA: Fermierii vor putea depune până pe 7 iunie cererile de plată pentru ajutoarele de stat destinate Campaniei 2024. Perioada nu va fi prelungită

Faţă de anii precedenţi, depunerea nu va fi prelungită cu o perioadă în care fermierii să poată înregistra cererile cu aplicarea de penalităţi.

„În situaţia în care cererea de plată este depusă ulterior datei limită de 7 iunie 2024, aceasta este considerată inadmisibilă”, avertizează reprezentanţii APIA.

Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicaţiei IPA-Online. Fermierii pot veni la centrele locale/judeţene ale APIA pentru semnarea cererilor sau le pot semna folosind semnătura electronică, dar cu anunţarea în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) a funcţionarului desemnat cu gestionarea cererii.

Potrivit sursei citate, este foarte important ca fermierii să verifice cu deosebită atenţie informaţiile înscrise şi documentaţia depusă, înainte de închiderea Cererii de plată pentru Campania 2024.

„Pentru a veni în sprijinul fermierilor şi a pentru a asigura un flux continuu în procesul de depunere a cererilor de plată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că în zilele de 1 şi 2 iunie 2024 centrele judeţene/locale ale APIA vor avea program de lucru normal”, se menţionează în comunicat. .

Reprezentanţii APIA fac apel la toţi fermierii care nu au depus încă cererea de plată să se mobilizeze şi să-şi depună documentele până la data de 7 iunie 2024, pentru a beneficia de finanţarea cuvenită.

Anul acesta, perioada de depunere (4 aprilie – 7 iunie 2024) a fost mai scurtă cu o lună faţă de anii anteriori, întrucât startul Campaniei de primire a Cererilor de Plată 2024 s-a amânat cu cel puţin două săptămâni, pentru a primi de la Comisia Europeană (CE) derogările privind condiţionalitatea pentru GAEC 7 şi GAEC 8, însă a fost eliminată şi perioada ulterioară de 15 zile în care cererile mai puteau fi depuse cu penalizări de 1% pe zi de întârziere, după data limită de depunere.

În Campania din 2023, fermierii au depus aproape 760.000 de cereri de plată pentru o suprafaţă de peste 9,98 de milioane de hectare, în campania aferentă anului 2023, care s-a încheiat în data de 9 iunie 2023.

Cele mai multe cereri (41.822) s-au înregistrat în judeţul Suceava, pentru o suprafaţă de 204.262 de hectare, urmat de judeţul Bihor (33.733 de cereri), pentru o suprafaţă de 326.526 de hectare.

La polul opus s-a situat municipiul Bucureşti, cu un număr de 635 de cereri de plată depuse pentru o suprafaţă de 20.360 de hectare.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...