Apicultorii ar putea rămâne fără opt milioane de lei din fondurile alocate prin PNA 2014-2016

Apicultorii români ar putea rămâne fără opt milioane de lei din fondurile alocate prin Programul Naţional Apicol (PNA) 2014-2016 întrucât suma a fost direcţionată către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) pentru realizarea sistemul informatic de identificare a stupilor, deşi instituţiile statului nu sunt eligibile pentru aceste fonduri, iar 70% din stupine sunt deja înregistrate.
Economica.net - joi, 03 apr. 2014, 09:23
Apicultorii ar putea rămâne fără opt milioane de lei din fondurile alocate prin PNA 2014-2016

‘S-a decis ca din fondurile alocate prin Programul Naţional Apicol 2014-2016 să plece circa opt milioane de lei către ANARZ, nominalizată ca beneficiar al programului, în vederea realizării sistemului informatic de identificare a stupilor, deşi o instituţie publică nu este eligibilă pentru PNA. Suma de opt milioane de lei, fără TVA, prevăzută la măsura de asistenţă tehnică pentru apicultori reprezintă, de fapt, o deturnare de fonduri din banii care trebuie alocaţi apicultorilor şi grupurilor de apicultori. Este evident că se doreşte dotarea cu computere a întregii structuri naţionale a ANARZ’, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Potrivit legii, beneficiarii acestui program sunt apicultorii, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale organizate în asociaţii de crescători de albine, în federaţii, uniuni apicole, cooperative agricole sau grupuri de producători recunoscute.

Preşedintele ACA a precizat că în acest sens au fost făcute demersuri atât la Ministerul Agriculturii, cât şi la Comisia Europeană, însă deocamdată ‘nu avem decât promisiuni, dar nicio confirmare că banii vor fi folosiţi unde trebuie’.

‘Am făcut demersuri la Comisia Europeană care a venit cu o explicaţie cel puţin ‘ştiinţifică’, respectiv că acest sistem de înregistrare va ajuta la creşterea calităţii şi a producţiei de miere. Însă, la ultima întâlnire de la minister, oficialii MADR au afirmat că s-au decis să nu folosească cele 8 milioane de lei pentru acest sistem de înregistrare, însă deocamdată nu avem decât promisiuni, dar nicio confirmare că banii vor fi folosiţi unde trebuie’, a afirmat şeful ACA.

Potrivit sursei citate, realizarea acestui sistem informatic nu se impune deoarece peste 70% din familiile de albine sunt deja identificate şi există documente care atestă acest lucru, aşa cum este Registrul de control, ce poate fi verificat la fiecare formă asociativă, iar aceste situaţii se trimit trimestrial şi la ANARZ.

‘Peste 70% din familiile de albine sunt deja identificate şi există documente care atestă acest lucru, aşa cum este Registrul de control. În prezent, toate speciile zootehnice de interes economic din România, dar şi din alte ţări din Uniunea Europeană sunt înregistrate în reţeaua sanitar-veterinară, singura excepţie fiind legată de identificarea familiilor de albine, care a fost preluată în mod incorect de ANARZ’, a mai spus Fetea.

Programul Naţional Apicol (PNA) elaborat de România pentru perioada 2014 – 2016 şi aprobat de Guvern la finele anului trecut prevede un sprijin financiar de peste 20 de milioane de euro, respectiv 89,091 milioane de lei, din care 50% se alocă de la bugetul de stat, iar cealaltă jumătate de la bugetul UE.

Pentru anul 2014 este prevăzută o sumă de 6.683.690 euro, respectiv 29.705.660 lei, pentru anul 2015 – 6.684.930 euro (29.711.171 lei), iar pentru 2016 – 6.676.720 euro, respectiv 29.674.682 lei.

Conform prevederilor legale, sprijinul financiar prin PNA se distribuie pentru cinci măsuri, respectiv pentru realizarea sistemului informatic în vederea identificării stupilor, pentru achiziţionarea de medicamente, pentru achiziţionarea de mătci, roiuri pe faguri şi/sau familii de albine, achiziţionarea de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării acestora în pastoral şi pentru decontarea analizelor fizico-chimice care atestă calitatea mierii.

Termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor care o însoţesc pentru acţiunile prevăzute în PNA este 1 august a fiecărui an.

În 2013, mai mult de 7.000 de apicultori au beneficiat de Programul Naţional Apicol, plafonul alocat numai pentru anul 2013 fiind de aproape şapte milioane euro, din care 3,4 milioane de euro au fost alocaţi de CE.

Cei 7.076 de apicultori beneficiari ai sprijinului financiar în 2013 deţin un număr aproximativ de 550.000 de familii de albine şi sunt organizaţi în 147 de forme asociative, la nivel naţional.

România produce anual, în medie, 20.000 de tone de miere, clasându-se pe locul patru în Europa, anul trecut producţia fiind estimată la circa 18.000 de tone. România deţine, în prezent, 1,47 milioane de familii de albine şi are în jur de 40.000 de apicultori la nivel naţional, peste 60% dintre aceştea fiind membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România şi deţin 900.000 de familii de albine.

Consumul autohton de miere se cifrează, în medie, la 500 de grame pe locuitor/an, mult sub media ţărilor UE, unde se consumă între 1,5 kilograme (Olanda şi Belgia) şi chiar două kilograme în Germania.

Te-ar mai putea interesa și
BERD și APS preiau credite neperformante de 400 de milioane de euro de la fosta Piraeus Bank România
BERD și APS preiau credite neperformante de 400 de milioane de euro de la fosta Piraeus Bank România
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și APS, una dintre cele mai importante firme de gestionare a creditelor neperformante (NPL) din Europa, cumpără un portofoliu de......
UE prelungește cadrul temporar ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor
UE prelungește cadrul temporar ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor
Un cadru temporar ce permite statelor din UE să acorde mai uşor importante ajutoare publice întreprinderilor agricole ...
Gazprom a raportat pierdere de 7 miliarde de dolari în 2023, ca urmare a reducerii livrărilor către Europa
Gazprom a raportat pierdere de 7 miliarde de dolari în 2023, ca urmare a reducerii livrărilor către Europa
Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu ...
Veniturile Norvegiei din petrol și gaze au scăzut masiv, ca urmare a scăderii prețurilor
Veniturile Norvegiei din petrol și gaze au scăzut masiv, ca urmare a scăderii prețurilor
Norvegia a înregistrat ăn primul trimestru  încasări din participațiile sale la zăcămintele de petrol și gaze offsahore ...