Aplicaţia WhatsApp a fost blocată în China, pentru a-i constrânge pe utilizatori să folosescă WeChat

Aplicaţia de mesagerie WhatsApp, deţinută de Facebook, a fost blocată parţial în China, în contextul procesului de cenzurare desfăşurat de guvern, scrie Bloomberg.
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 11:30
Aplicaţia WhatsApp a fost blocată în China, pentru a-i constrânge pe utilizatori să folosescă WeChat

Mai mulţi utilizatori WhatsApp din China au raportat întreruperi ale aplicaţiei începând de luni noaptea, în Beijing. Începând de marţi dimineaţă, utilizatorii au raportat pe reţele de socializare precum Twitter că diverse poze şi clipuri video nu sunt trimise.

WhatsApp nu ar fi responsabil de blocaj, potrivit unei surse citate de Blomberg. Compania a refuzat, însă, să comenteze.

„Autorităţile chineze vor să poată monitoriza toate metodele de comunicaţii de pe internet”, a spus cofondatorul GreatFire.org, website care identifcă blocajele apărute pe internet.

„Blocând WhatsApp, aceştia limitează alegerile pe care chinezii le au pentru a trimite mesaje criptate şi private şi forţează din ce în ce mai mulţi utilizatori să folosească WeChat ca aplicaţie de mesagerie”, potrivit reprezentantului GreatFire.org.

WeChat nu este criptată, spre deosebire de WhatsApp, şi cenzurează mesajele, susţine cofondatorul website-ului citat. Aplicaţia WeChat, administrată de compania Tencent Holdings din China, cere oamenilor să folosească numele real, acest lucru făcând parte din planul de cenzură, explică cofondatorul.

Autorităţile chineze au intensificat procesul de cenzură al site-urilor de socializare şi al platformelor de mesagerie, în contextul în care guvernul se pregăteşte pentru al 19-lea congres al Partidului Comunist.

În China, WhatsApp este folosită de un număr relativ mic de utilizatori în comparaţie cu aplicaţia WeChat, dar este preferată de unii utilizatori care au început să se bazeze pe reţelele private, pentru că le permit să îşi transfere datele peste hotare şi să nu fie monitorizaţi de autorităţile chineze.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...