Aproape 10 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de monitorizare de pe fluviul Dunărea

România şi Bulgaria implementează împreună proiectul 'Danube Water integrated management (Danube Water)', cu o valoare de circa 14 milioane de euro, finanţat prin programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 2 'Utilizarea durabilă şi protecţia resurselor naturale şi a mediului şi promovarea unui management eficient al riscului în regiunea transfrontalieră', din fondurile programului de dezvoltare a zonei de frontieră româno-bulgare.
Economica.net - Dum, 22 iun. 2014, 14:16
Aproape 10 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de monitorizare de pe fluviul Dunărea

Pentru acest proiect, România a primit o finanţare de 9,6 milioane de euro, din suma totală a proiectului (85% finanţare externă, 13% cofinanţare de la buget, iar 2% cofinanţare de la partenerii din proiect), de 13,75 milioane de euro, restul revenind Bulgariei.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale ‘Apele Române”, remis duminică AGERPRES, proiectul este încadrat în categoria proiectelor strategice şi care are ca scop principal modernizarea şi dezvoltarea programului integrat de măsurători calitative şi cantitative pe sectorul comun al fluviului Dunărea, de către România şi Bulgaria.

Până în prezent, ANAR a început modernizarea sistemului de monitoring, prin achiziţia unui vapor-laborator care va fi folosit şi pentru intervenţia în cazul poluărilor accidentale. De asemenea, au fost achiziţionate 14 sisteme de monitorizare automată a nivelului şi temperaturii apei, cu transmisie GPRS, care au fost instalate pe Dunăre şi sunt în curs de achiziţie alte 60 staţii pentru monitorizarea forajelor.

În acelaşi timp, sunt în curs de achiziţionare echipamente pentru laboratoarele ANAR şi ANPM pentru monitoringul calităţii mediului.

În cadrul proiectului, INHGA a început modernizarea sistemului de prognoză şi avertizare pe Dunăre, prin achiziţia de echipamente performante, sistemul fiind deja folosit şi testat pentru monitorizarea viiturii de pe Dunăre din perioada mai – iunie 2014. De asemenea, în foarte scurt timp, va fi achiziţionat un sistem IT, destinat colectării şi diseminării informaţiilor şi a datelor privind calitatea mediului, precum şi informaţii privind episoadele de poluări accidentale.

În cadrul proiectului, care durează doi ani şi jumătate şi al cărui final va fi în februarie 2015, cele două ţări partenere vor trebui să obţină următoarele rezultate: îmbunătăţirea substanţială a activităţilor de monitorizare a apelor din lunca Dunării, atât pentru fluviu, cât şi pentru acviferul cu care acesta face schimb de ape, precum şi în aval de utilizatorii principali ai apei, centralele electro-nucleare de la Kozlodui, Cernavodă şi câmpurile de exploatare şi prelucrare ale petrolului din Serbia şi România; achiziţia a două nave de supraveghere a calităţii apei, ca instrumente pentru asigurarea unei intervenţii rapide în cazul unei poluări majore cu petrol pe fluviul Dunărea; fiecare partener va pune la dispoziţie rezultatele determinărilor (fiecare ţară putând să îşi reducă astfel programul de măsurători hidrologice); metodologii coordonate de lucru şi de prelucrare a datelor din fiecare ţară; ambele ţări vor beneficia de un sistem geodezic integrat, armonizat cu sistemul geodezic european.

Rezultatele din cadrul acestui proiect vor fi folosite pentru implementarea, atât a Strategiei Dunării, cât a Programului de dezvoltare transfrontalieră România-Bulgaria, se menţionează în comunicat.

Principalele tipuri de activităţi pe care cele două ţări le derulează în cadrul acestui proiect sunt: achiziţia şi dotarea cu echipamente, utilaje şi aparatură topo-geodezică similare şi performante; achiziţionarea de aparatură de navigaţie pentru desfăşurarea activităţilor de monitorizare calitativă şi cantitativă a fluviului Dunărea; achiziţionarea de soft-uri pentru prelucrarea datelor obţinute; intercalibrarea laboratoarelor regionale de calitatea apelor şi completarea dotărilor necesare pentru atingerea acestui obiectiv, achiziţia de soluţii standard şi materiale; instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor, aparaturii şi a soft-urilor; dezvoltarea unui model comun de prognoză a viiturilor şi îmbunătăţirea sistemului de avertizare pe sectorul de interes.

În cadrul proiectului, Departamentul de Ape, Păduri şi Piscicultură (DAPP) are calitatea de lider, el coordonând activitatea a 12 instituţii publice şi de învăţământ, partenere în proiect, respectiv: ANAR, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Institutul de Cercetări Chimice ICECHIM, Autoritatea Română pentru Activităţi Nucleare, Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti şi două universităţi: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Universitatea Politehnică Bucureşti.

Dintre acestea, ANAR a primit o finanţare de 5,1 milioane de euro, iar INHGA – 1,1 milioane de euro.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Dunării (29 iunie 2014), ANAR va participa, alături de partenerii săi, în cadrul proiectului Let’s DO IT, Danube! şi va organiza mai multe acţiuni educative, de implicare şi conştientizare a importanţei pe care o are fluviul Dunărea în viaţa lor. De asemenea, în cadrul proiectului Danube Water, vor fi organizate la Giurgiu o expoziţie şi un concurs de desene, urmate de o demonstraţie a modului în care sunt realizate măsurătorile hidrologice la Dunăre.

Te-ar mai putea interesa și
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
Compania IT HMD anunță că a lansat cele mai recente creații a sa: telefoanele cu taste Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G. Acest trio vine într-un curcubeu de culori, iar prețurile......
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex, companie dezvoltatoare de parcuri comerciale, anunță că va inaugura pe 1 mai un nou centru comercial modern în ...
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei, ...
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat, marţi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Compania Naţională Loteria Română, ...