Aproape 2.500 de produse periculoase retrase de pe piaţa din UE în 2014

Comisia Europeană a informat luni că, în 2014, pentru aproape 2.500 de produse, variind de la jucării la autovehicule, fie a fost interzisă introducerea acestora în UE, fie au fost eliminate de pe pieţe, deoarece erau periculoase pentru consumatori, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Economica.net - lun, 23 mart. 2015, 11:38
Aproape 2.500 de produse periculoase retrase de pe piaţa din UE în 2014

Când statele membre depistează un produs care nu este sigur, trimit o notificare în Sistemul de alerta rapidă. Numărul total de notificări efectuate în 2014 a fost de 2.435, o creştere de 3% în comparaţie cu 2013, ceea ce înseamnă că, oprind mai multe produse periculoase, consumatorii sunt mai bine protejaţi. În momentul emiterii notificării, toate celelalte ţări vor căuta respectivul produs pe pieţele lor, iar ţările care îl vor găsi, vor indica ce măsuri au luat (interzicerea/oprirea vânzărilor, retragerea, rechemarea sau refuzarea importurilor de către autorităţile vamale). În 2014, ca urmare a problemelor constatate, au fost luate 2.755 de astfel de măsuri, scrie Agerpres.

‘Fiecare produs din Europa trebuie să fie sigur pentru cetăţenii noştri. Produsele care pot avea efecte nocive trebuie să fie retrase de pe piaţă cât mai repede posibil. Acesta este motivul pentru care am creat Sistemul de alertă rapidă. De-a lungul anilor s-a dovedit a fi foarte eficient în menţinerea siguranţei consumatorilor europeni. Acesta este un exemplu concret al cooperării UE în beneficiul cetăţenilor noştri’, a declarat comisarul UE pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourová.

În 2014, cele două categorii principale de produse pentru care s-au luat măsuri corective au fost jucăriile (28%) şi articolele vestimentare, produsele textile şi articolele de modă (23%). Printre riscurile cel mai frecvent notificate, cauzate de aceste produse, se numără riscul de rănire, riscurile legate de substanţe chimice şi riscurile de asfixiere.

China rămâne principala ţară de origine a produselor semnalate în sistemul de alertă. Anul trecut, 64% din numărul total de notificări privind produsele periculoase au fost legate de produse provenite din China, la fel ca în 2013. Comisia Europeana colaborează îndeaproape cu China prin intermediul programului ‘Sistemul de alerta rapida-CHINA’ pentru a se asigura că autorităţile chineze răspund la faţa locului tuturor problemelor privind siguranţa produselor.

Sistemul de alertă rapidă garantează faptul că informaţiile despre produsele nealimentare periculoase retrase de pe piaţă şi/sau rechemate oriunde în Europa circulă rapid între statele membre şi Comisia Europeană. Treizeci şi una de ţări (28 de state membre UE, împreună cu Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) sunt în prezent în sistem.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...