Angajaţii din administraţia publică locală au încheiat greva. Activitatea la ghişee a fost reluată

Greva din administraţia publică locală, la care au participat peste 30.000 de funcţionari publici din primării şi consiliile judeţene din toată ţara, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), s-a încheiat.
Economica.net - mar, 05 iul. 2016, 05:31
Angajaţii din administraţia publică locală au încheiat greva. Activitatea la ghişee a fost reluată

La ora 9.00, funcţionarii au reluat activitatea, liderii FNSA spunând că aşteaptă acum reacţii din partea Guvernului, căruia i-au cerut creşteri salariale de cel puţin 25%, vouchere de vacanţă, dar şi alte beneficii.

Angajaţii din primării şi din consilii judeţene s-au aflat în grevă de la ora 8.00, timp de o oră, interval în care activitatea a fost blocată la toate ghişeele.

„La Cluj, cel puţin, s-a reluat activitatea la ghişee, dar nici în restul ţării nu au fost situaţii deosebite. Nu am fost contactaţi până acum de nimeni de la Guvern. Vom face o analiză a grevei de astăzi şi aşteptăm să discutăm şi cu reprezentanţi ai Guvernului”, a declarat, marţi dimineaţă, pentru News.ro, liderul FNSA, Valer Suciu.

El a precizat că s-au aflat în grevă de o oră aproximativ 30.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene.

Potrivit acestuia, în cazul în care revendicările sindicaliştilor nu vor fi respectate, va fi organizată o grevă de o zi.

„În cazul în care doleanţele noastre nu sunt respectate în totalitate sau măcar parţial, în 12 iulie vom organiza o grevă de o zi, iar din 19 iulie începem grevă pe termen nelimitat”, a spus Valer Suciu.

Revedicările FNSA sunt: acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, acordarea voucherelor de vacanţă, majorarea cu 25 la sută a salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală, precum şi eliminarea în totalitate a Articolului 3 (1)(4) din OUG nr. 20/2016, care restrânge aplicarea ordonanţei la personalul din educaţie şi din sănătate.

Sindicaliştii susţin că, prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală, care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70 la sută.

Sindicaliştii mai spun că majoritatea angajaţilor din primării şi consilii judeţene au venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 1 mai 2016).

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...