Profit record în sistemul bancar în 2017. Marii câştigători, cele mai mari şase bănci, dar nu în ordinea activelor – TOP

Al treilea şi cel mai mare profit consecutiv al sistemului bancar românesc se bazează pe profiturile înregistrate de primele şase bănci din sistem, circa 85% din total. Astfel, din totalul de 5,4 miliarde de lei profit bancar în 2017, circa 4,6 miliarde de lei (precizăm că Raiffeisen Bank îşi va prezenta rezultatele financiare pe 16 martie, dar conform evoluţiei din primele trei trimestre nu au cum să fie sub 400 de milioane de lei) au fost asiguraţi de BRD, BT, BCR, ING Bank, Raiffeisen Bank şi Unicredit. Topul profiturilor nu îl urmăreşte pe cel al activelor.
Gabriela Ţinteanu - Dum, 04 mart. 2018, 21:55
Profit record în sistemul bancar în 2017. Marii câştigători, cele mai mari şase bănci, dar nu în ordinea activelor - TOP

Astfel, cel mai mare profit din sistem l-a avut în 2017 cea de-a treia bancă din sistem, BRD Groupe Societe Generale. Profitul net al băncii franceze a fost de de 1.415 milioane lei în 2017, în creştere cu +85,3% faţă de anul trecut, datorat veniturilor solide din activitatea de bază şi costului de risc pozitiv. În mare parte, creşterea pe zona comercială se datorează majorării portofoliului de clienţi şi a portofoliului de contracte de internet banking şi mobeile banking (cu plus 21% în 2017 faţă de 2016). Totalul activelor au fost de 54,92 miliarde de lei.

Al doilea profit ca mărime este cel al Băncii Transilvania, de 1,186 miliarde de lei. Solvabilitatea băncii este de 17,49%, fără a include rezultatul anului 2017 si 21,16% cu profitul anului 2017 inclus.Rata expunerilor neperformante ale Băncii Transilvania, conform definiției europene, este de 6%, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 70%. BT a continuat să se implice în viața comunității şi în 2017, aşa încât pentru anul trecut contribuția este de 23,11 milioane lei. Activele totale ale băncii au fost de 59,3 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 15% faţă de 2016, iar soldul creditelor totale de 29,9 miliarde lei, în creştere cu 10% faţă de anul precedent.

Cu un total de 70,94 miliarde de lei active, BCR rămâne cea mai mare bancă din sistem, dar profitul ei este în scădere, la 668,1 milioane de lei de la 1,040 miliarde lei în 2016. Rezultatul operațional însă consemnează o uşoară creştere de 3,5%. Astfel, profitul operaţional a fost de 1,343 miliarde lei (294,1 milioane EUR) faţă de 1,297 miliarde lei (289,0 milioane EUR) în anul precedent. Tot zona de mobile banking (creştere de 78%) şi cea de internet banking (de 32%) au fost elementele care au mişcat veniturile. La BCR se remarcă şi ceva mai multă atenţie pe zona de scădere a cheltuielilor coroborată cu creşterea veniturilor.

ING Bank, a patra bancă din punct de vedere al profitabilităţii, a înregistrat un profit net de 493 mi¬lioane de lei anul tre¬cut, în creştere cu 4% faţă de 2016, pe fondul unei activităţi intense pe zo-na de creditare, dar în special datorită dezvoltării platformelor de digital banking. Banca şi-a majo¬rat cu 21% cre¬ditele nete din portofoliu, pâ¬nă la 21,2 mld. lei. Creşterea din zo¬na creditării, mult pes¬te media pieţei, a pro¬pulsat ING un loc în clasamentul bancar după active, pe locul şase, în faţa băncii de stat CEC. ING avea la finalul anului trecut active de 33,5 miliarde de lei, în creştere cu 21% faţă de 2016. În aceste condiţii, ING a ajuns să controleze 7,9% din activele totale din sistemul bancar local.

Raiffeisen Bank nu şi-a anunţat rezultatele financiare pe 2017, dar cel mai probabil va rămâne pe locul patru în piaţă din punct de vedere al activelor, dar pe locul cinci din punct de vedere al profitului. În ultimii ani activitatea băncii austriece a fost constantă, în creştere uşoară de la an la an. Ultimii trei ani s-au remarcat prin profit situate în jurul a 100 de miliaone de euro. Raiffeisen Bank România care a înregistrat un profit net la 9 luni, de 74 milioane de euro, cu 15,9% mai mare decat în primele 9 luni 2016 – 64 milioane euro. În 2016, Raiffeisen Bank Romania a avut un caştig net de 100 mil. euro (circa 450 mil. lei).

Grupul italian UniCredit, care con¬tro¬lează a cincea bancă locală după ac¬ti¬ve, a anunţat o majorare a profitului net pe România cu 20%, până la 88 mil. eu¬ro anul trecut comparativ cu 2016, con¬form rezultatelor publicate la Milano. Îmbunătăţirea rezultatului consoli¬dat a venit pe fondul avansului stocului de credite şi al dimi¬nuării împrumutu¬rilor scoa¬se din bilanţ. Creditele din sold au urcat cu 10%, până la peste 5,7 mld. euro. Depozitele UniCredit în România s-au majorat cu 20%, până la 5,79 mld. euro, în linie cu strategia băn¬cii loca¬le de a-şi reduce dependenţa de fondurile primi¬te de la grup. Volumul depozite¬lor a dep㬺it astfel volumul creditelor din sold.

Banca Profit net 2017 Total active 2017
BRD Groupe Societe Generale 1.415 milioane lei 54,92 miliarde lei
Banca Transilvania 1.186 milioane lei 59,3 miliarde lei
BCR 668,1 milioane lei 70,94 miliarde lei
ING Bank 493 milioane lei 33,5 miliarde lei
Raiffeisen Bank* Peste 400 de milioane de lei* 33,43 miliarde lei – sem I 2017
Unicredit 401 milioane de lei 38,1 miliarde lei – sem I 2017
*estimare Economica.net

 

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...