Aproximativ 85% dintre cetăţenii UE pierd anual peste 5 miliarde de euro pentru că nu cer despăgubiri pentru zboruri întârziate sau anulate

Aproximativ 85% dintre cetăţenii Uniunii Europeane (UE) nu îşi cunosc drepturile ca pasageri ai liniilor aeriene şi pierd peste 5 miliarde de euro în fiecare an pentru că nu cer despăbugiri pentru zborurile întârziate, anulate sau suprarezervate, potrivit unui studiu efectuat de AirHelp, lider mondial în obţinerea de compensaţii pentru pasagerii companiilor aeriene, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 13 mart. 2018, 14:51
Aproximativ 85% dintre cetăţenii UE pierd anual peste 5 miliarde de euro pentru că nu cer despăgubiri pentru zboruri întârziate sau anulate

Totodată, potrivit acestui studiu, 53% dintre pasagerii care au probleme cu zborurile lor consideră că au dreptul să primească o compensaţie de până la 600 euro, iar 44% dintre pasagerii afectaţi de zborurile întârziate sau anulate nu depun o plângere, scrie News.ro.

În acelaşi timp, 66% dintre pasagerii afectaţi de întârzierea, anulare sau suprarezervarea unui zbor susţin că transportatorii aerieni nu îi informează despre drepturile lor.

“Legislaţia UE 261 care protejează drepturile călătorilor este foarte valoroasă. Cu toate acestea, pasagerii încă se simt neputincioşi în relaţia cu companiile aeriene şi mulţi dintre aceştia pierd compensaţiile la care au dreptul, pentru că nu depun cerere. În fiecare an, aproape 13 milioane de pasageri lasă peste 5 miliarde de euro în mâinile companiilor aeriene, care le datorează despăgubiri după întreruperile neplăcute ale zborurilor”, a declarat directorul AirHelp, Henrik Zillmer, în cadrul comunicatului.

Astfel, în ciuda legii EC 261, existente de 14 ani, care reglementează dreptul pasagerilor la despăgubiri, aceştia nu aplică pentru compensaţii din următoarele motive: nu ştiu că au acest drept (42%), nu cred că sunt eligibili pentru despăgubire (36%) şi nu ştiu cum să depună o reclamaţie (24%).

În ce priveşte România, AirHelp a identificat în 2017 peste 42.000 de pasageri români eligibili pentru despăgubiri. Dacă le-ar solicita, valoarea lor ar fi de 12 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...