Șapte din 10 francezi susţin decizia de expulzare a elevei de etnie romă Leonarda Dibrani

Șapte din zece francezi îl susțin pe ministrul de interne Manuel Valls privind expulzarea, săptămâna trecută, a elevei kosovare de etnie romă Leonarda Dibrani, deși gestul său a împins guvernul său în corzi și a scos în stradă mii de studenți care au protestat, transmite EFE.
Economica.net - S, 19 oct. 2013, 12:55
Șapte din 10 francezi susţin decizia de expulzare a elevei de etnie romă Leonarda Dibrani

Potrivit Institutului pentru sondarea opiniei publice BVA, 74% din cele 1.090 de persoane chestionate în zilele de joi și vineri au spus că aprobă poziția lui Valls în acest caz, care l-a obligat să-și scurteze vizita de lucru la Guadalupe pentru a gestiona această criză.

Raportul de anchetă făcut public sâmbătă de Ministerul de Interne francez arată că expulzarea controversată a Leonardei Dibrani și a familiei sale a fost ‘conformă cu reglementările în vigoare’ din Franța. Totuși, relevă documentul, ‘forțele de ordine nu au dat dovadă de discernământul necesar’ atunci când au reținut-o pe Leonarda în data de 9 octombrie, întrucât intervenția poliției a avut loc în timpul ‘programului școlar’.

Câteva mii de liceeni francezi au manifestat vineri pentru a cere revenirea Leonardei în Franța, după expulzarea sa și a familiei sale în Kosovo.

În opinia lui Resat Dibrani, tatăl Leonardei, raportul de anchetă prezentat sâmbătă de Ministerul de Interne francez este ‘o catastrofă’. ”A fost greu și până acum, dar aceasta este o catastrofă. Nu ne vom da bătuți. Copiii mei s-au integrat în Franța, continuăm lupta întrucât copiii mei sunt străini aici (în Kosovo)”, a declarat Dibrani pentru AFP, ca reacție la publicarea documentului citat.

Adolescenta kosovară în vârstă de 15 ani a fost arestată pe 9 octombrie chiar în timpul unui eveniment școlar și expulzată în Kosovo în aceeași zi, întrucât cererea de azil politic prezentată de familia ei a fost respinsă. Dezvăluirea arestării adolescentei, care era înscrisă de patru ani la o școală din estul Franței și învățase limba franceză, a aruncat în aer coeziunea din tabăra președintelui socialist Francois Hollande.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank are bani de la elvețieni pentru a credita investițiile verzi și digitale ale IMM-urilor prin programul SME Eco-Tech
CEC Bank are bani de la elvețieni pentru a credita investițiile verzi și digitale ale IMM-urilor prin programul SME Eco-Tech
CEC Bank oferă întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul producției finanțări în cadrul Programului SME Eco-Tech, schemă de sprijin destinată investițiilor verzi și digitale,......
Războiul giganţilor asiatici. China „atacă” Japonia cu o nouă listă neagră de sanţiuni economice
Războiul giganţilor asiatici. China „atacă” Japonia cu o nouă listă neagră de sanţiuni economice
China a adăugat luni pe o listă neagră de control al exporturilor 20 de entităţi japoneze care "au participat la întărirea ...
Anunț mare de la ING pentru toți clienții din România
Anunț mare de la ING pentru toți clienții din România
ING Bank România anunță lansarea SAFEcall, un nou serviciu de securitate destinat protejării clienților împotriva tentativelor ...
IULIUS aduce concepte noi de magazine și branduri în premieră în Palasul remodelat
IULIUS aduce concepte noi de magazine și branduri în premieră în Palasul remodelat
IULIUS continuă investiția de 80 de milioane de euro în remodelarea ansamblului mixed-use Palas Iași, care atrage anual ...