Arafat: Am fost şocat de susţinerea populaţiei şi de încrederea pe care o are „doctorul Arafat”

Raed Arafat a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost şocat de susţinerea populaţiei şi de încrederea pe care o are aceasta în "doctorul Arafat". Oficialul a decis să revină pe postul de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii după ce a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc.
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 13:37

Oficialul a spus că a fost contactat marţi dimineaţă de către preşedintele Traian Băsescu cu care a avut o discuţie „ok, ca între adulţi”. „Marţi dimineaţă am vorbit cu domnul preşedinte, după care am avut o discuţie cu domnul prim-ministru, care a decis că mă pot întoarce. A fost o discuţie pe documente şi pe date, de aproximativ o oră, între oameni adulţi„, a precizat Raed Arafat.

Medicul le-a mulţumit celor care l-au susţinut în ultimele zile, de când a plecat de la Ministerul Sănătăţii.

Am fost şocat de susţinerea populaţiei şi de încrederea pe care o are doctorul Arafat. Multumesc celor care m-au susţinut şi au avut încredere în Arafat. Nu am să ies în discuţii televizate, cel puţin săptămâna asta, pentru că nu vreau să acaparez atenţia şi nu vreau să duc la alte discuţii şi interpretări”, a spus Raed Arafat.

Cât priveşte planurile de viitor, acesta a spus că ele se vor concentra pe sistemul de urgenţă şi că va participa la redactarea legii sănătăţii. „Planurile pentru sistemul de urgenţă merg mai departe. Vom dezvolta sistemul de urgenţă care să fie în beneficiul cetăţeanului şi sper ca aceste rezultate să le simtă poporul. Despre participarea la comisia care va elabora noua lege a sănătăţii, o sa mă implic mai ales la nivelul asistenţei medicale de urgenţă, pentru că acolo sunt expert. Voi avea părere şi în alte domenii, desigur”, a completat medicul.

Legate de protestele din ţară, iniţiate pentru susţinerea lui, Arafat a spus că „la momentul actual s-a creat o situaţie politico-socială care nu mai are legătură cu doctorul Arafat”. Cu toate acestea, medicul a lansat un mesaj pentru protestatari: „să se evite violenţa!”.

Raed Arafat şi-a dat demisia miercuri, 11 ianuarie, după un schimb dur de replici cu preşedintele ţării, Traian Băsescu, cu privire la proiectul Legii Sănătăţii.

Postul de subsecretar de stat a fost preluat, prin decizie a premierului, de medicul Andrei Georgescu, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Marţi, Andrei Georgescu şi-a anunţat demisia de la Ministerul Sănătăţii după ce Arafat a decis să revină pe postul de subsecretar de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Ce a vrut Hidroelectrica să le facă prosumatorilor? Propunerea nu a fost acceptată, încă
Ce a vrut Hidroelectrica să le facă prosumatorilor? Propunerea nu a fost acceptată, încă
Hidroelelecttrica, cel mai mare producător de energie electrică dar și un mare furnizor, cu peste 1,21 milioane de clienți a solicitat modificarea prețului energiei plătit prosumatorilor, în......
Cum vede BERD economia României în 2026 şi 2027 – prognoză
Cum vede BERD economia României în 2026 şi 2027 – prognoză
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a menţinut previziunile privind evoluţia economiei româneşti ...
VIDEO – Anunţ MApN – Dronă aeriană prăbuşită în apropierea localităţii Solca din judeţul Suceava
VIDEO – Anunţ MApN – Dronă aeriană prăbuşită în apropierea localităţii Solca din judeţul Suceava
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, joi dimineaţa, o ţintă aeriană care ...
Ce se întâmplă cu leul la o zi după ce euro a atins cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR – curs valutar interbancar 24.09.2026
Ce se întâmplă cu leul la o zi după ce euro a atins cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR – curs valutar ...
Curs valutar - Euro a început ziua în palierul 5,2738 lei - 5,2780 lei, aproape de maximul istoric anunţat ieri la cursul ...