Arafat: Ne confruntăm cu o situaţie gravă datorită incendiilor de vegetaţie; o femeie a murit carbonizată

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat duminică faptul că ne confruntăm cu o situaţie gravă la nivel naţional datorită incendiilor de vegetaţie, izbucnite ca urmare a acţiunilor intenţionate ale oamenilor pe câmpuri.
AGERPRES - D, 09 mart. 2025, 11:29
Arafat: Ne confruntăm cu o situaţie gravă datorită incendiilor de vegetaţie; o femeie a murit carbonizată

Astfel, în primele opt zile ale lunii martie, au ars 4.600 de hectare, o femeie din Maramureş a fost găsită carbonizată, iar un pompier se află rănit în spital.

„Am hotărât să convocăm o conferinţă de presă având în vedere situaţia gravă cu care ne confruntăm la nivel naţional pe problemă incendiilor de vegetaţie uscată şi de pădure (…) În luna ianuarie, a fost vorba de 650 hectare arse de la incendii, în luna februarie – 4.400 hectare, iar în luna martie, numai în primele opt zile, 4.600 de hectare arse. Clar, la acest moment, nu putem pune aceste incendii de vegetaţie pe seama temperaturilor crescute, pe seama fulgerului. Noi le putem pune doar pe seama unor acţiuni intenţionate ale unor oameni, care fie s-au obişnuit să facă acest lucru de mult timp, fie intenţionat să cureţe unele câmpuri, să dea foc într-o zonă unde există vegetaţie uscată (…) Am avut deja un deces, al unei femei de 67 de ani, în judeţul Maramureş, găsită carbonizată de Secţia de Pompieri Târgu Lăpuş. La Zătreni, în judeţul Vâlcea, avem o persoană rănită de 54 de ani, iar la Caraş – Severin am avut un pompier rănit, asupra căruia a căzut o creangă. Pompierul este cu fractură de şold şi traumatism cranio-cerebral, aflându-se internat în spital, dar în afara oricărui pericol”, a spus Arafat, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şeful DSU a menţionat că, la acest moment, sunt intervenţii de mare amploare pentru stingerea incendiilor, cu un efort conjugat al forţelor din mai multe instituţii: pompieri, Poliţia de Frontieră, alte forţe ale MAI şi MApN, voluntari, SMURD şi serviciile de Ambulanţă, piloţii MAI şi MApN, care acţionează, în prezent, cu un avion militar de tip Spartan în Caraş-Severin şi un elicopter Black Hawk în judeţul Hunedoara.

„Zeci de ore, sute de ore, în care s-a intervenit deja numai în ultimele zile, iar la Hunedoara a apărut şi un fenomen al fumului dens, care a îngreunat inclusiv intervenţia pe cale aeriană a elicopterului. Mai mult, acest fum poate să impacteze în mod foarte serios asupra intervenţiilor elicopterelor SMURD în misiunile de salvare, pentru că piloţii nu mai au deloc vizibilitate spre sol şi nu mai ştiu exact unde pot să aterizeze, dacă este fumul mai dens, lucru care l-au semnalat, ieri, deja, la intervenţia în judeţul Hunedoara”, a mai spus Arafat.

În contextul incendiilor, au fost aplicate amenzi de către pompieri, în cuantum total de 43.000 lei, dintre care amenzi de 5.000 de lei în judeţul Alba, 18.000 de lei în judeţul Hunedoara, 1.500 de lei în judeţul Caraş-Severin, 3.000 lei în Maramureş, 9.000 de lei în judeţul Vâlcea.

Arafat a făcut un apel la autorităţile locale să le explice oamenilor despre pericolul incendiilor de vegetaţie, inclusiv cu ajutor din partea preoţilor.

„De astăzi, la solicitarea noastră, preoţii din zonele rurale, după slujbă, vor citi un mesaj, am rugat să fie citit în fiecare săptămână după slujbă, cât trecem prin această perioadă. Am solicitat sprijinul inclusiv Bisericii pentru a transmite mesajul nostru, pe lângă celelalte căi, mass-media şi toate căile de social media şi alte modalităţi de informare a populaţiei”, a precizat Arafat.

La rândul său, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a anunţat că în ultimele zile au fost întocmite 15 dosare penale, fiind vizate cinci persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Sindicatul TAROM îi cere lui Miruță demiterea Consiliului de Administrație al companiei, pe motiv că au fost ratate țintele asumate în planul de restructurare
Sindicatul TAROM îi cere lui Miruță demiterea Consiliului de Administrație al companiei, pe motiv că au fost ratate ...
Sindicatul Unit TAROM (SUT) solicită ministrului interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, declanşarea procedurii de revocare a actualului Consiliu de Administraţie al......
Carburanții s-au scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile. Scumpirile vor continua, cotațiile internaționale nu se opresc din creștere
Carburanții s-au scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile. Scumpirile vor continua, cotațiile internaționale nu ...
Rompetrol, unul dintre cei doi producători de carburanți din România și operator al unuia dintre cele mai importante ...
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Capacitate eoliană totală a Germaniei instalată în largul mării a depăşit pentru prima dată 10 gigawaţi (GW) în ...
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri ...
Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate ...