ArcelorMittal va închide anul viitor o uzină din Luxemburg

ArcelorMittal va opri în iunie 2016 producţia la fabrica sa din Bettembourg (Luxemburg), iar tuturor angajaţilor le vor fi oferite 'soluţii adecvate', se arată într-un articol apărut marţi în publicaţia 'Luxemburger Wort', transmite Agerpres.
Economica.net - mar, 15 sept. 2015, 16:35
ArcelorMittal va închide anul viitor o uzină din Luxemburg

ArcelorMittal – cel mai mare producător de oţel din lume, cu sediul central în Luxemburg, a dat asigurări că producţia va continua până la mijlocul anului viitor pentru a răspunde comenzilor actuale.

După 2016, portofoliul de clienţi va fi preluat de grupul austriac Voestalpine, iar clădirea unde sunt liniile de producţie va fi achiziţionată de compania Sam Hwa, din Coreea de Sud.

Cei 65 de angajaţi ai fabricii din Bettembourg vor primi alte însărcinări în cadrul companiei, a anunţat ArcelorMittal.

Recent, ArcelorMittal a revizuit în scădere estimările privind consumul de oţel pe plan mondial în 2015, în special în SUA, China, Brazilia, Rusia şi statele vecine.

Compania se aşteaptă la un consum stabil de oţel în acest an, după ce anterior previzionase o creştere de 0,5 – 1,5%. ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, şi-a menţinut estimarea de profit la 6 – 7 miliarde de dolari în 2015.

În trimestrul doi din 2015, datoria netă s-a menţinut la 16,6 miliarde de dolari, similar cu nivelul înregistrat la sfârşitul primului trimestru din acest an.

Profitul operaţional a înregistrat un declin de 21%, în perioada aprilie – iunie 2015, la 1,4 miliarde de dolari, de la 1,76 miliarde de dolari în trimestrul doi din 2014, în timp ce analiştii se aşteptau la 1,34 miliarde de dolari.

Compania se bazează pe cererea din Europa, cea mai mare piaţă a sa, pentru a compensa reducerea cererii în SUA, China, Brazilia, Rusia şi statele vecine.

Livrările de oţel ale ArcelorMittal au crescut cu 2,8% în trimestrul doi din 2015, la 22,2 milioane de tone.

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie. În 2014, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 79,3 miliarde dolari şi o producţie de oţel de 93,1 milioane de tone, iar producţia de minereu de fier a fost de 63,98 milioane de tone.

În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi (est), Iaşi (est), Roman (nord-est) şi Hunedoara (centru).

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară, transmise prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi furaje al Comisiei Europene, au crescut cu 2% anul trecut,......
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri că le va impune statelor Uniunii Europene taxe vamale de 100% dacă ...
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
Preşedintele AUR, George Simion, solicită că Alianţa pentru Unirea Românilor să intre la guvernare, susţinând că ...
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat poziţia
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite că partidele au revenit la "blocajul politic", după ce PNL se angajase marţi să ...