Trenuri noi – ARF a semnat un act adițional care prevede cumpărarea a încă 9 rame electrice PESA, alaturi de cele 20 deja achiziționate

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat semnarea unui act adițional prin care România va mai cumpăra încă nouă rame electrice de lung parcurs de la PESA (Polonia), pe lângă cele 20 deja contractate. Fiecare tren are câte trei vagoane și viteză maximă de 160 km/h.
Hotnews - J, 15 mai 2025, 14:36
Trenuri noi - ARF a semnat un act adițional care prevede cumpărarea a încă 9 rame electrice PESA, alaturi de cele 20 deja achiziționate

Valoarea contractului pentru achiziția celor 29 de unități electrice multiple interregionale și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 1.6 miliarde lei, cu termen de livrare a primei rame în luna septembrie a anului 2025 și furnizarea pachetului complet de 29 de rame până la finalul anului 2027, spun cei de la ARF.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 14 mai 2025, a fost finalizată semnarea unui act adițional la contractul de achiziție a 20 de rame electrice interregionale (RE-IR) de la PESA, contract semnat în decembrie 2023.

„Actul Adițional prevede suplimentarea contractului încheiat de ARF cu PESA, la data de 19 decembrie 2023, cu încă 9 rame electrice de lung parcurs și asigurarea perioadei de mentenanță pentru acestea pe o perioadă de 15 ani de la livrarea fiecărei rame electrice, la care se adaugă serviciile de instruire a personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor și utilizarea aplicațiilor software, care sunt asigurate de către furnizor”, spune autoritatea, care din aprilie are un nou președinte. în persoana lui Mihai Barbu.

Finanțarea celor 20 de rame electrice interregionale a fost asigurată prin Planul de Redresare și Reziliență (PNRR), iar cele 9 unități electrice multiple urmează să fie finanțate prin Fondul pentru Modernizare (FM).

Din punctul de vedere al confortului pasagerilor, ramele dispun de sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, o zonă bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități și de o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...