Armata Germană va cumpăra drone de 300 de milioane de euro de la Rheinmetall

Concernul german de armament Rheinmetall a primit miercuri o comandă de drone de luptă pentru Armata Germană, care vor echipa o brigadă staţionată în Lituania, a indicat o sursă parlamentară pentru AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 15 apr. 2026, 21:02
Armata Germană va cumpăra drone de 300 de milioane de euro de la Rheinmetall

Comisia de buget a Bundestag-ului a aprobat un acord cadru pentru achiziţia de drone „de la un al treilea fabricant”, după alţi doi aleşi în februarie, a anunţat Ministerul Apărării într-un comunicat, fără a preciza nici suma, nici numele companiei alese.

Deputatul social-democrat Andreas Schwarz, membru al comisiei respective, a explicat pentru AFP că este vorba despre Rheinmetall, fabricantul tancului Leopard, care a primit o „comandă fermă de circa 298 de milioane de euro, sub rezerva respectării exigenţelor de calitate”.

Dronele ce trebuie livrate intră în categoria aşa-ziselor „loitering munitions”, sunt dotate cu încărcături explozive şi pot rămâne mult timp în zbor înainte de a lovi ţinta, identificată cu ajutorul unor captatori.

Deputaţii germani au aprobat în februarie o primă comandă acordată unor start-up-uri germane, Stark Defence din Berlin şi Helsing din Munchen, în cadrul unor contracte în sumă iniţială de 536 milioane de euro.

În acel moment, Rheinmetall nu dispunea încă de un prototip funcţional. Concernul din Düsseldorf şi-a prezentat, între timp, sistemul unui potenţial client din NATO, ceea ce l-a pus din nou în cursa pentru un contract cu Bundeswehr, armata germană.

„Germania îşi continuă în mod coerent strategia de achiziţie de drone şi trage învăţăminte din experienţa Ucrainei”, a spus deputatul Schwarz.

Comenzile alocate primilor trei producători vizează „să echipeze, aşa cum este prevăzut, în 2027 brigada blindată 45 staţionată în Lituania cu un ansamblu complet de capacităţi de recunoaştere şi de angajament”, a explicat Ministerul într-un comunicat.

Obiectivul este de „a repartiza achiziţiile la nivel naţional între diferiţi furnizori”, ceea ce „garantează capacităţile de aprovizionare, favorizează concurenţa şi stimulează inovaţia”, potrivit deputatului social-democrat citat de AFP.

Sursa foto: Rheinmetall.com

Te-ar mai putea interesa și
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
One United Properties face schimbări majore pentru următorii cinci ani, a anunțat Victor Căpitanu, cofondatorul și CEO-ul companiei, în cadrul Capital Markets Day. Unul dintre obiective este......
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă ...
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă pentru investiții
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă ...
Bugetul pe 2026 al Metrorex ar putea fi aprobat azi în ședința de Guvern, ceea ce înseamnă că angajații companiei ...
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Acest studiu este realizat de Vela Group pe baza celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică ...