Armata ucraineană mobilizează unităţi suplimentare în est – Poroşenko

Situaţia rămâne extrem de tensionată la Doneţk (estul Ucrainei), unde patru civili au murit, iar alţi cinci au fost răniţi ca urmare a tirurilor efectuate pe parcursul nopţii de joi spre vineri, în timp ce lupte crâncene s-au dat joi pentru controlul aeroportului din Doneţk între armata ucraineană şi insurgenţi proruşi, relatează Ria Novosti şi AFP.
Economica.net - vin, 16 ian. 2015, 12:51
Armata ucraineană mobilizează unităţi suplimentare în est - Poroşenko

Deşi confruntările au mai scăzut în intensitate, tirurile au continuat şi în cursul dimineţii, potrivit unui comunicat postat pe site-ul primăriei din Doneţk, centrul regiunii cu acelaşi nume.

‘Noaptea de 15 spre 16 ianuarie s-a scurs la Doneţk sub vacarmul tirurilor artileriei grele. La ora 09:00, artileria grea se auzea în oraş’, relevă autorităţile municipale, indicând că în urma tirurilor un depozit a luat foc.

‘La locul incendiului am descoperit patru morţi şi un rănit (ca urmare a tirurilor de artilerie). Toţi erau angajaţi ai acestui depozit’, precizează municipalitatea.

Potrivit serviciilor de urgenţă, alte patru persoane s-au ales cu răni de gravitate diferită, se afirmă în acelaşi comunicat.

După o acalmie relativă în timpul nopţii, luptele intense s-au reluat dimineaţă în zona aeroportului din Doneţk, conform surselor ucrainene.

De importanţă strategică şi simbolică, acest obiectiv, distrus aproape în totalitate, a fost joi epicentrul unor ostilităţi sângeroase între armata ucraineană şi rebeli, care încearcă să-i alunge pe ucraineni, însă aceştia au respins atacurile. Doi soldaţi ucraineni au murit joi în luptele de la aeroport.

La Kiev, preşedintele Petro Poroşenko a anunţat trimiterea de unităţi suplimentare ale armatei în cele mai ‘fierbinţi puncte’ din Donbas – zonă minieră care include regiunile Doneţk şi Lugansk, teatrul unui conflict armat din luna aprilie – într-o întâlnire cu lideri ai facţiunilor parlamentare din Rada Supremă (legislativul unicameral ucrainean).

‘Acum se desfăşoară o regrupare a forţelor şi sunt trimise unităţi suplimentare pentru a reface capacitatea de luptă a formaţiunilor din teren în cele mai periculoase zone’, a declarat preşedintele ucrainean, adăugând că, în ultimele patru luni, armata ucraineană şi-a consolidat capacităţile într-un grad mare.

‘Toate acestea se fac pentru a demonstra că armistiţiul nu reprezintă o slăbiciune, ci o forţă. Şi cine încearcă să-l încalce în mod cinic şi insidios va plăti cu viaţa’, a avertizat şeful statului.

Conflictul armat din estul Ucrainei, soldat deja cu peste 4.800 de morţi de la declanşarea sa la începutul lunii aprilie, a cunoscut o recrudescenţă după sărbătorile de iarnă, în pofida armistiţiului din septembrie.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia de organizarea şi înarmarea rebeliunii proruse, precum şi de trimiterea unor trupe regulate în Ucraina, ceea ce Moscova neagă categoric.

Mai multe surse ucrainene au afirmat că în asaltul contra aeroportului de joi au fost implicaţi în special militari ruşi, a a căror prezenţă în Ucraina este estimată la ora actuală de Kiev la 8.500 de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au primit autorizație de construire pentru tunelul Balota și încă 15 viaducte
Autostrada Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au primit autorizație de construire pentru tunelul Balota ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis joi autorizație de construire pentru tunelul Balota (500 metri) și încă 15 viaducte pe secțiunea montană Boița - Cornetu din......
Electro-Alfa raportează venituri în creștere cu 12% în primul trimestru din 2026, precum și o ușoară majorare a profitului
Electro-Alfa raportează venituri în creștere cu 12% în primul trimestru din 2026, precum și o ușoară majorare a profitului
Producătorul român de echipamente electrice Electro-Alfa International raportează venituri totale de 135,1 milioane de ...
TAROM anulează zborurile București-Belgrad pentru a treia lună consecutiv. Când s-ar putea relua cursele
TAROM anulează zborurile București-Belgrad pentru a treia lună consecutiv. Când s-ar putea relua cursele
Compania națională TAROM amână pentru a treia lună consecutiv zborurile regulate de la București spre Belgrad. Inițial, ...
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 de milioane de euro
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 ...
Alte trei firme din cadrul Grup Șerban Holding vor solicita deschiderea procedurii de insolvență, la doar o lună după ...