Armenia acuză Azerbaidjanul că „a invadat” partea din Nagorno-Karabah controlată de forţele ruse, Baku neagă

Armenia a acuzat vineri Azerbaidjanul că "a invadat" enclava Nagorno-Karabah în partea controlată de "forţele de pacificare" ruse desfăşurate în regiune la finalul războiului din toamna anului 2020 dintre cele două ţări, lucru negat de Baku, care a afirmat în schimb că "delimitează punctele de amplasare" ale trupelor, transmite EFE.
AGERPRES - vin, 25 mart. 2022, 14:18
Armenia acuză Azerbaidjanul că

„Invazia forţelor armate ale Azerbaidjanului care a început la 24 martie în localitatea Paruh, din regiunea Askeran, în zona de responsabilitate a pacificatorilor ruşi, continuă”, a informat Ministerul Afacerilor Externe al Armeniei într-un comunicat.

Erevanul insistă că „situaţia din Nagorno-Karabah continuă să fie tensionată”.

Diplomaţia armeană şi-a exprimat încrederea că partea rusă, care acţionează ca garant al respectării armistiţiului în regiune, va lua măsuri pentru „retragerea imediată a unităţilor forţelor armate ale Azerbaidjanului” din zona de responsabilitate a contingentului rus.

La rândul său, Baku a negat într-un comunicat că s-ar fi produs lupte în zonă, cu ajutorul dronelor, şi a dat asigurări că realizează un proces de cartografiere „precisă” a punctelor de amplasare a efectivelor „fără folosirea forţei”.

„Rapoartele provocatoare difuzate de partea armeană cu privire la presupuse confruntări militare, cu ajutorul aparatelor fără pilot, pe teritoriul Azerbaidjanului, unde este desfăşurat temporar un contingent rusesc de menţinere a păcii, şi referitoare la moartea unor militari azeri sunt minciuni”, a subliniat MAE azer.

Situaţia din regiune a fost discutată joi noaptea de miniştrii apărării din Armenia, Suren Papikian, şi din Rusia, Serghei Şoigu, scrie EFE.

Noile tensiuni din zonă au făcut obiectul unei discuţii telefonice pe care au avut-o joi ministrul de externe armean, Ararat Mirzoian, şi secretarul de stat adjunct al SUA, Karen Donfried, adaugă sursa citată.

Ca urmare a războiului din toamna anului 2020, Erevanul a pierdut controlul asupra a mai bine de două treimi din teritoriile din Nagorno-Karabah – teritoriu azer populat majoritar de armeni – şi împrejurimi, pe care le controla din anii 1990.

Te-ar mai putea interesa și
Top cele mai bune oraşe din lume – Unde se află Bucureștiul în clasament şi ce oraş din România se mai află în top 1.000
Top cele mai bune oraşe din lume – Unde se află Bucureștiul în clasament şi ce oraş din România se mai află ...
New York, Londra şi Paris ocupă primele trei poziţii în Indicele Global al Oraşelor pentru 2026 al Oxford Economics, publicat marţi, care plasează capitala României, Bucureşti, pe poziţia......
Șeful ANRE anunță controale la distribuitorii de energie, pe motiv că noile centrale funcționează prea mult în teste
Șeful ANRE anunță controale la distribuitorii de energie, pe motiv că noile centrale funcționează prea mult în teste
Președintele ANRE, George Niculescu, a declarat că instituția va merge în control la operatorii rețelelelor de distribuție ...
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Guvernul finlandez a anunţat marţi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care este în valoare de 290 de milioane ...
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Polonia ar înceta să existe "în două sau trei zile" în cazul unui atac împotriva Rusiei, a avertizat marţi Nikolai ...