ASF a început procedura pentru numirea a trei noi membri în Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat, în ședința de astăzi, începerea procesului de desemnare a unui număr de trei membri ai Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), numiți de către Autoritate, și ale căror mandate vor expira la data de 20.08.2020, informează instituția prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial.
Economica.net - mie, 12 aug. 2020, 18:03
ASF a început procedura pentru numirea a trei noi membri în Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților

Conform prevederilor articolului 20 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, membrii Consiliului de Administraţie al Fondului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) Să fie absolvenţi de studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau cu studii universitare de scurtă durată cu diplomă de licenţă şi master în domeniul economic sau juridic;

b) Să aibă o bună reputaţie şi onorabilitate;

c) Să aibă experienţă profesională dovedită în domeniul financiar sau în cel de activitate de reglementare/supraveghere bănci, finanţe şi asigurări de minimum 8 ani.

Persoanele interesate de ocuparea unei astfel de poziții își pot depune dosarul de candidatură până la data de 20.08.2020, inclusiv, la adresa de email: [email protected]. Lista cerințelor pentru ocuparea posturilor, precum și conținutul dosarului de candidatură pot fi accesate aici.

Potrivit articolului 21 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, membrii Consiliului de Administraţie al Fondului:

a) Nu pot fi soţi, rude sau afini până la gradul al doilea între ei;

b) Nu pot să deţină în cadrul unui asigurător calitatea de angajat sau director, membru al consiliului de administraţie, al consiliului de supraveghere ori directoratului, după caz;

c) Nu pot fi senatori, deputaţi, membri ai Guvernului sau să deţină funcţii de conducere în cadrul vreunui partid politic ori organizaţie politică pe perioada exercitării mandatului;

d) Trebuie să nu aibă cazier judiciar;

e) Trebuie să nu aibă înscrise în cazierul fiscal sancţiuni prevăzute de lege.

Potrivit legii, Consiliul de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților este format din cinci membri, dintre care doi sunt desemnați de Ministerul Finanțelor Publice, iar trei de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, dintre care este ales și Președintele Consiliului de Administrație.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter în viitorii specialiști
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter ...
Peste 400 de studenți din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj și Universității Tehnice Cluj au candidat în această vară pentru unul dintre cele mai ample programe de internship......
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, ...
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...