ASF: CARE România a fost amendată cu 190.000 lei în ianuarie. Au fost sesizate organele de cercetare penală

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus, în data de 28 ianuarie 2014, amenzi totale de 190.000 de lei în cazul companiei de asigurări-reasigurări CARE România şi a sesizat organele de cercetare penală asupra unor fapte care ţin de activitatea de asigurare şi care întrunesc elemente de natură infracţională, se arată într-un comunicat al ASF remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 23 apr. 2014, 15:59
ASF: CARE România a fost amendată cu 190.000 lei în ianuarie. Au fost sesizate organele de cercetare penală

Mai mult, potrivit sursei citate, ASF a identificat deficienţe semnificative ale Consiliului de Supraveghere şi ale Directoratului CARE România în perioada anterioară lunii iulie 2013 şi a retras aprobarea lui Radu Frîncu, fostul preşedinte al Directoratului societăţii.

Totodată, ASF precizează că a solicitat societăţii un plan de măsuri pentru remedierea aspectelor constatate, o parte dintre acestea fiind remediate în cursul controlului inopinat declanşat ASF la companie în luna octombrie 2013 şi care a vizat perioada 2012 – 2013.

‘Precizăm că identificarea unor nereguli în privinţa decontărilor dintre societate şi conducerea CARE România SA ţine în principal de controlul intern al societăţii şi de alte instituţii ale statului, iar ASF a procedat, în cadrul controlului inopinat menţionat, la verificarea aspectelor care ţin de supravegherea activităţii de asigurare-reasigurare desfăşurată de societate. Referitor la aceste aspecte, reafirmăm că ASF a identificat deficienţe semnificative ale Consiliului de Supraveghere şi ale Directoratului societăţii (conducerea administrativă şi executivă a societăţii) în perioada anterioară lunii iulie 2013, luând măsurile care se impun, inclusiv sesizarea organelor de cercetare penală şi retragerea aprobării domnului Radu Frîncu’, se precizează în comunicatul citat.

Controlul ASF la CARE România a verificat modul de funcţionare a sistemului de control intern, managementul riscului şi auditul intern, modul de înregistrare şi evidenţă a dosarelor de daună şi de constituire/eliberare a rezervelor, activitatea de subscriere a poliţelor şi respectarea prevederilor legale cu privire la controlul intermediarilor.

Potrivit ASF, controlul a constatat încălcări semnificative ale legislaţiei asigurărilor precum neînregistrarea în evidenţa tehnică şi contabilă a societăţii a unor poliţe emise printr-un intermediar extern şi lipsa unui sistem de control intern adecvat (care a permis expunerea societăţii la riscuri prin încheierea de poliţe în afara limitelor de competenţă).

Referitor la faptul că Radu Frîncu a deţinut funcţia de Preşedinte al Directoratului CARE România SA deşi nu a îndeplinit o condiţie obligatorie prevăzută de normele legale pentru ocuparea funcţiei de membru al directoratului unei societăţi de asigurări, şi anume «să aibă studii superioare», întrucât nu a făcut dovada absolvirii unor astfel de studii, ASF subliniază că acesta a obţinut, în 19 mai 2010, aprobarea din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pe baza documentelor depuse la dosar, care ar fi atestat că are studii superioare.

‘Urmare a sesizării Corpului de Control al Primului Ministru, ASF va verifica veridicitatea documentelor depuse la dosar şi modul în care fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat numirea domnului Radu Frîncu în funcţia de Preşedinte al Directoratului CARE România SA, poziţie pe care a deţinut-o în perioada 19 mai 2010 – 8 iulie 2013.

Precizăm că domnul Radu Frîncu nu mai face parte din conducerea societăţii încă din iulie 2013 şi nu deţine în prezent vreo funcţie de conducere într-o societate de asigurare autorizată de către ASF’, se mai arată în comunicatul ASF.

ASF menţionează că a informat Corpul de Control al Primului Ministru, în luna februarie 2014, asupra concluziilor controlului inopinat declanşat la CARE România SA.

Corpul de Control al premierului va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală comise la Compania de Asigurări-Reasigurări Exim România (CARE România) SA în urma unui control efectuat la instituţia financiară, care a vizat verificarea respectării de către conducerea societăţii a dispoziţiilor legale incidente şi a normelor interne referitoare la angajarea şi efectuarea cheltuielilor, achiziţia de bunuri şi servicii şi modul de gestionare a patrimoniului, a informat, marţi, Biroul de presă al Guvernului.

În urma controlului efectuat la CARE România s-a constatat, printre altele, că în perioada în care Radu Frâncu a deţinut calitatea de preşedinte al directoratului Companiei ‘CARE România’ S.A. – între 19.05.2010 şi 08.07.2013 – compania cu capital majoritar de stat a întregistrat ‘o pierdere cumulată în sumă de 23.464.867 lei’.

În raportul Corpului de Control al premierului privind CARE România se precizează că Radu Frâncu şi Marius Constantin Banu – membru al directoratului ‘CARE România’ S.A. în perioada 16.07.2010 – 08.07.2013 – ‘au utilizat sume importante din fondurile companiei, în cuantum total de 831.177,85 lei şi 53.173,43 euro, în interes personal ori pentru alte persoane din afara companiei’.

Corpul de Control al premierului a constatat, totodată, că Frâncu şi Banu ‘şi-au decontat din fondurile companiei contravaloarea unor sejururi efectuate împreună cu familia sau cu alte persoane în străinătate în cuantum de 65.895,15 lei şi 31.663,43 euro’, între destinaţiile alese de aceştia ca ‘deplasări’ inspectorii guvernamentali menţionând Ibiza, Cannes şi Paris.

 

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Blue Air programează două zboruri săptămânale directe între București și Bordeaux începând cu vara lui 2022
Blue Air programează două zboruri săptămânale directe între București și Bordeaux începând cu vara lui 2022
Transportatorul aerian Blue Air anunță un nou zbor direct de la București la Bordeaux, Franța, in cadrul Orarului de ...
Firma de consiliere și recrutare în domeniul hotelier Premier Hospitality își deschide la Braşov primul birou din Transilvania
Firma de consiliere și recrutare în domeniul hotelier Premier Hospitality își deschide la Braşov primul birou din Transilvania
Hotel Staff, parte a companiei Premier Hospitality, jucător de top de pe piaţa de outsourcing și resurse umane, anunţă ...
Lidl inaugurează pe 2 decembrie un nou magazin în Focșani
Lidl inaugurează pe 2 decembrie un nou magazin în Focșani
Lanțul de retail Lidl a anunțat vineri că își continuă investițiile în România prin inaugurarea unui nou magazin ...