ASF dă undă verde finanţării IMM-urilor la Bursa din Bucureşti

Reglementările noii pieţe a Bursei de Valori Bucureşti /BVB/ pentru IMM-uri, AeRO, au fost aprobate, miercuri, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/, a anunţat, într-un comunicat de presă, BVB.
Economica.net - J, 11 dec. 2014, 13:15
ASF dă undă verde finanţării IMM-urilor la Bursa din Bucureşti

Conform sursei citate, odată cu intrarea în vigoare a noului regulament, există noi cerinţe de listare aplicabile societăţilor care doresc să fie listate pe AeRO. Cea mai importantă schimbare este adusă de introducerea rolului de Consultant Autorizat, scrie Agerpres.

Astfel, persoanele juridice care vor să îşi asume rolul de Consultant Autorizat vor oferi sprijin crucial pentru emitenţi înainte de debutul lor şi în timpul procesului de listare, dar şi cu privire la cerinţele de raportare şi transparenţă de după debutul emitentului. Aceştia vor fi, de asemenea, responsabili pentru consilierea companiilor cu privire la orice probleme juridice şi administrative care apar, şi vor contribui la pregătirea documentaţiei relevante, solicitată de către participanţii la piaţă.

‘Piaţa AeRO va aduce o serie de beneficii pentru companiile româneşti şi străine care au în vedere modalităţi alternative de creştere a capitalului, dar care totuşi sunt prea mici sau prea tinere pentru a accesa piaţa reglementată. AeRO va oferi acestor companii un mecanism pentru a accesa capitalul necesar dezvoltării şi creşterii, variind de la câteva sute de mii la câteva milioane de lei. Companiile vor beneficia în plus de o vizibilitate sporită la nivel naţional şi internaţional, atât în rândul partenerilor de afaceri, cât şi al clienţilor’, se arată în comunicatul ASF.

Companiile care doresc să se listeze pe AeRO trebuie să aibă o capitalizare de piaţă anticipată de cel puţin 250.000 de euro, fie printr-un plasament privat, o Ofertă Publică Iniţială, fie pe baza evaluării realizate de către Consultantul Autorizat.

În afară de noua secţiune de piaţă AeRO, Sistemul Alternativ de Tranzacţionare va avea, în continuare, alte două segmente, unul pentru acţiuni internaţionale şi altul pentru obligaţiuni, menţionează BVB.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...