ASF nu va angaja rude sau afini de până la gradul al II-lea cu salariaţii instituţiei

Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/ nu va angaja în cadrul instituţiei persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau rude prin alianţă, de până la gradul al II-lea cu persoane din cadrul ASF, pentru 'a elimina favoritismele şi unele situaţii stânjenitoare pentru salariaţii ASF şi pentru membrii Consiliului', potrivit Codului de Etică şi Integritate al personalului Autorităţii, aprobat săptămâna trecută.
Economica.net - lun, 23 iun. 2014, 13:03
ASF nu va angaja rude sau afini de până la gradul al II-lea cu salariaţii instituţiei

Documentul cuprinde norme de comportament, de etică şi de integritate, precum şi principii de conduită profesională pe care personalul ASF – salariaţii şi membrii Consiliului – trebuie să le respecte.

Codul prevede, printre altele, situaţiile de incompatibilitate, conflictele de interese şi reglementează relaţiile de rudenie din cadrul Autorităţii. De asemenea, Codul de Etică şi Integritate stabileşte care este regimul cadourilor, serviciilor sau a oricăror avantaje de care personalul ASF ar putea beneficia în exercitarea funcţiilor deţinute în cadrul instituţiei.

Potrivit Codului de Etică şi Integritate, salariaţii ASF şi membrii Consiliului nu vor putea deţine o funcţie în care unul dintre aceştia are posibilitatea să controleze (direct sau indirect), să verifice, să proceseze, să aprobe sau să analizeze în vreun fel documente (indiferent de suportul sau formatul în care acestea se găsesc) care decurg din activitatea soţului/ soţiei, altei rude sau unui afin de gradul al II-lea inclusiv.

Salariaţii ASF şi membrii Consiliului vor declara dacă se află în relaţii de rudenie sau afinitate de până la gradul al II-lea sau dacă există situaţia ca soţul/ soţia să fie salariaţi ai ASF sau să îşi desfăşoare activitatea în forurile tutelare ale ASF.

Conform Codului de Etică şi Integritate, conflictul de interese reprezintă situaţia în care salariaţii ASF şi membrii Consiliului, în exercitarea mandatului sau a atribuţiilor de serviciu, au îndeplinit un act sau au participat la luarea unei decizii prin care au obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru ei, pentru soţii/ soţiile lor,  pentru o rudă sau pentru un afin până la gradul II inclusiv.

În acest sens, salariaţii ASF şi membrii Consiliului vor evita situaţiile care implică un conflict sau apariţia unui conflict între interesul personal al acestora (inclusiv al membrilor de familie până la gradul al II-lea inclusiv) şi cel al ASF, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, vor recunoaşte şi vor evita acele situaţii în care interesul personal, financiar sau relaţiile acestora le pot influenţa său par a le influenţa decizia privind problemele care afectează ASF, vor desfăşura activitatea într-un mod prin care să evite chiar şi simpla aparenţă a unui astfel de conflict, iar în cazul apariţiei unui conflict de interese vor aduce la cunoştinţa şefului ierarhic direct sau Serviciului de Conformitate şi vor lua în considerare punctele de vedere ale acestora. Dacă este cazul, salariatul ASF sau membrul Consiliului aflat în această situaţie poate refuza în mod justificat realizarea sarcinii care generează conflictul său care poate duce la apariţia lui.
Codul de Etică şi Integritate stipulează că salariaţii ASF şi membrii Consiliului nu vor solicita sau accepta cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice fel de privilegii care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii, ceea ce ar putea crea avantaje acestora sau persoanelor cu care aceştia sunt în raporturi oficiale.

În cazul în care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, membrilor Consiliului său salariaţilor ASF li se oferă cadouri, precum şi orice alte servicii, favoruri, invitaţii sau avantaje, asimilate cadourilor, a căror valoare depăşeşte echivalentul a 100 de lei, aceştia au obligaţia să le declare în termen de 30 de zile de la primire.

‘Este un pas important în construcţia noastră instituţională. Valorile etice şi morale, într-o lume modernă şi mai ales în industriile financiare, constituie baza pe care se aşează pregătirea profesională. Competenţa şi autoritatea se impun prin valori, comportamente şi profesionalism. Vrem să dăm un exemplu şi pentru pieţele financiare reglementate care trebuie să împărtăşească aceleaşi principii’, a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la care este parte și piața românească – vor fi introduse și ordinele......
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...