Ashwani Gupta, COO la Nissan, va părăsi Consiliul de Administrație al companiei

Ashwani Gupta, directorul operaţional al Nissan, nu va fi reconfirmat în Consiliul de Administraţie, când va expira mandatul său, luna viitoare, a anunţat vineri producătorul auto nipon, punând astfel sub semnul întrebării viitorul acestui şef important, care era văzut candidat la funcţia de director general, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 12 mai 2023, 16:30
Ashwani Gupta, COO la Nissan, va părăsi Consiliul de Administrație al companiei

Plecarea din Consiliul de Administraţie a ultimului director care a lucrat mult timp la Renault SA vine într-un moment în care Nissan lucrează la finalizarea acordului de reconfigurare a alianţei cu producătorul auto francez.

Gupta s-a alăturat conducerii Nissan la finalul lui 2019, când al treilea producătorul auto din Japonia încerca să încheie perioada de incertitudini cauzată de arestarea şi condamnarea fostului lider Carlos Ghosn.

Aliaţii lui Gupta au făcut în 2020 presiuni asupra Consiliului de Administraţie pentru a-l promova co-director general, sperând că va conduce procesul de redresare şi va îmbunătăţi relaţiile cu Renault, dar promovarea nu s-a materializat.

Vineri, Nissan a anunţa că Gupta va demisiona în 27 iunie din Consiliul de Administraţie.

Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că nu se ştie încă dacă va rămâne în funcţia de directorul operaţional, în condiţiile în care Nissan vrea să reducă numărul total al membrilor Consiliului de Administraţie de la 12 la 10, dacă acţionarii vor fi de acord.

Pe lângă Gupta, alţi doi directori – Jenifer Rogers şi Masakazu Toyoda – au urma să demisioneze din Consiliul de Administraţie. Directorul general Makoto Uchida a fost propus pentru a conduce din nou Consiliul de Administraţie

Gupta s-a alăturat Renault în India, în 2006, ulterior devenind vicepreşedinte al diviziei globale de vehicule comerciale, până în 2019, când a venit la Mitsubishi Motors Corp, partener în alianţa Nissan – Renault.

Sursa foto: Nissan-global.com

Te-ar mai putea interesa și
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR şi SOS România pentru constituirea......
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacţionat ...
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. PSD nu va da voturi în alb”
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui ...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a preşedintelui Nicuşor ...