Oamenii cu venituri fiscalizate, care asigură opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe parcursul anului 2026 pe cel, pe cei aflaţi în întreţinerea lor (fără venituri fiscalizate) datorează pentru fiecare dintre cei pe care-i asigură CASS calculată aplicând cota CASS de 10% asupra bazei de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe economie, luând ca referinţă valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2026, adică 4.050 de lei, potrivit unei analize Economica.net asupra Codului fiscal.
Modelul actualizat al declaraţiei unice pe care îl vor completa oamenii care încasează venituri fiscalizate şi care vor să-şi asigure la sistemul asigurărilor sociale de sănătate soţul, soţia, părintele fără venituri fiscalizate proprii pe parcursul anului 2026 e cel reglementat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.736 din 23 decembrie 2025.
Economica.net vă reaminteşte că eliminarea din Codul fiscal a categoriei de coasigurat la sănătate (fără plata CASS) îi vizează doar pe soţ, soţie, părinte fără venituri proprii fiscalizate şi nu-i vizează pe copii.
Puteţi să completaţi formularul fie pe hârtie, fie formularul interactiv al declaraţiei unice.
Iată cum completaţi declaraţia unică în format pe hârtie ca să-i asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe cei aflaţi în întreţinerea dumneavoastră (soţ, soţie, părinte), dacă optaţi pentru această variantă:
Formularul declaraţiei unice pe hârtie poate fi descărcat de aici. Căutaţi formularul 212.
Atenţie!
La datele de identificare ale contribuabilului veţi scrie numele, prenumele şi celelalte informaţii solicitate de ANAF persoanei cu venituri fiscalizate care vrea să asigure la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu plata CASS, pe cel sau pe cei aflaţi în întreţinerea sa: soţul, soţia sau, şi părintele, părinţii, arată analiza Economica.net asupra Codului fiscal şi asupra Ordinului preşedintelui ANAF antemenţionat.
Pentru claritate, subliniem că la această rubrică nu scrieţi datele de identificare ale persoanei avute în întreţinere, pe care vreţi să o asiguraţi la sănătate.
La cod de identificare fiscală veţi scrie CNP-ul persoanei cu venituri fiscalizate care vrea să asigure la sistemul asigurărilor sociale de sănătate cu plata CASS o persoană sau mai multe, aflate în întreţinerea sa.

Mergeţi la capitolul II al formularului – date privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuţiei pentru anul. Veţi scrie 2026 în dreptul anului.
Aici veţi bifa secţiunea 2 – date privind CASS datorată de către persoanele fizice pentru persoanele aflate în întreținere potrivit articolului 182^1 din Codul fiscal.

Căutaţi pagina 13 a formularului – capitolul II – date privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuţiei pentru anul. Veţi scrie şi aici “2026” în dreptul anului.
La acest capitol veţi completa doar secţiunea 2 – date privind CASS datorată de către persoanele fizice pentru persoanele aflate în întreținere potrivit articolului 182^1 din Codul fiscal.

Bifaţi că declar că optez pentru plata CASS pentru:
Veţi scrie corect, complet datele personale ale persoanei pe care vreţi să o asiguraţi. La cod de identificare fiscală veţi scrie CNP-ul persoanei pe care o aveţi în întreţinere, pe care vreţi să o asiguraţi la sănătate.
În dreptul rândului baza de calcul al CASS veţi scrie 24.300 lei, iar la CASS datorată veţi scrie 2.430 de lei.
Mergeţi la secţiunea 3 şi scrieţi încă o dată „2026” în dreptul anului.
În dreptul rândului 1 scrieţi „0” (lei).
Scrieţi în dreptul rândului 2 – total CASS datorată pentru persoanele aflate în întreținere potrivit art.182^1 din Codul fiscal suma de „2.430” (lei).
În dreptul rândului 3 din secţiunea 3 scrieţi din nou suma de „2.430” (lei).

La semnătură contribuabil va semna persoana cu venituri fiscalizate care şi-a exprimat intenţia de a asigura la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu plata CASS, pe cel, pe cei aflaţi în întreţinerea sa: soţ, soţie, părinte, după caz.
CASS datorată de 2.430 de lei e rezultatul aplicării cotei CASS de 10% asupra bazei de calcul de 6 salarii minime brute, luând ca referinţă valoarea salariului minim de la 1 ianuarie a anului în care se asigură opţional la sănătate, adică anul 2026.
Subliniez că valoarea salariului minim luată ca referinţă pentru stabilirea CASS datorată de către persoanele fizice cu venituri fiscalizate care-i asigură opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe cei aflaţi în întreţinerea lor oricând în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026 e cea în vigoare la 1 ianuarie 2026.
După ce aţi completat-o corect, puteţi trimite declaraţia unică în format hârtie la registratura organului fiscal în a cărui rază teritorială aveţi domiciliul, sau prin poștă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
Data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz.
Veţi plăti CASS datorată în două tranşe
Oamenii cu venituri fiscalizate, care vor să asigure opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe părinte, soţ, soţie, respectă reguli noi privind plata contribuţiei (CASS), începând cu 1 septembrie 2025: vor achita 25% din suma datorată, adică 608 lei, la data trimiterii declaraţiei unice la Fisc, iar 75% din suma datorată, adică 1.822 lei – până la data de 25 mai a anului următor celui în care şi-au exercitat opţiunea, adică în 2027, potrivit analizei Economica.net asupra Legii 141 din 2025.
Contul în care plătiţi CASS datorată
Deschideţi site-ul ANAF şi secţiunea „asistenţă contribuabili”. Din lista afişată alegeţi „plata obligaţiile fiscale” şi „codurile IBAN”. Veţi fi direcţionat către această pagină.
Din această pagină vă interesează „codurile IBAN aferente conturilor de venituri care se utilizează de către persoane fizice şi juridice”.
Următorul pas e să căutaţi trezoreria judeţului în care sunteţi luat în evidenţă de organul fiscal. Persoanele fizice din Bucureşti vor căuta în lista antemenţionată trezoreria sectorului de care aparţin. Veţi alege IBAN-ul aferent contului unic „5504” „sume reprezentand impozit pe venit si contributii sociale datorate de persoanele fizice in curs de distribuire”.
12 luni durează asigurarea la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, calculate începând cu ziua în care aţi trimis declaraţia unică la Fisc, completată corect, şi aţi plătit prima tranşă a contribuţiei datorate pentru cel, cei aflaţi în întreţinerea dumneavoastră, potrivit analizei Economica.net.
Interogaţi platforma CNAS la acest link dacă persoana pe care aţi asigurat-o la sistemul asigurărilor sociale de sănătate figurează ca asigurată.
A doua opţiune
Puteţi să completaţi declaraţia unică în format interactiv, pus la dispoziţie de ANAF, în premieră, în acest an. Ea înlocuieşte pdf-ul inteligent al formularului din anii precedenţi.
Deschideţi formularul interactiv al declaraţiei unice, reglementat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2736/2025, de la acest link.
Selectaţi declaraţie iniţială de la secţiunea tipul declaraţiei.
În mod similar celui explicat deja mai sus, veţi completa datele de identificare ale persoanei cu venituri fiscalizate care va plăti CASS pentru persoana sau persoanele aflate în întreţinerea sa.
Bifaţi „persoane în întreţinere (estimat 2026)”.

În dreptul rândului persoane aflate în întreţinere apăsaţi „adaugă persoană”. Vedeţi captura foto făcută de Economica.net.

Alegeţi din lista „tip coasigurat 1)” persoana pe care vreţi să o asiguraţi: soţ, soţie sau părinte.
Scrieţi datele de identificare ale persoanei pe care aţi ales să o asiguraţi la sănătate.
Repetaţi paşii pentru fiecare persoană aflată în întreţinerea dumneavoastră pe care vreţi să o asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Pentru claritate, subliniez, dacă vreţi să mai asiguraţi şi altă persoană aflată în întreţinerea dumneavoastră, apăsaţi din nou „adaugă persoană”.
Alegeţi din listă „tip coasigurat 2)” persoana pe care vreţi să o asiguraţi: soţ, soţie sau părinte.
Scrieţi datele de identificare ale persoanei pe care aţi ales să o asiguraţi la sănătate.
După ce aţi adăugat toate persoanele pe care aţi ales să le asiguraţi la sănătate, vi se va afişa în pagina interactivă „sumarul obligațiilor privind CASS datorată de persoanele fizice care optează pentru plata contribuției pentru anul 2026”. Cu titlu de exemplu, am completat declaraţia unică ca să asigur la sănătate două persoane şi mi s-a generat automat la total CASS datorată pentru cele persoane suma de 4.860 de lei (2.430 de lei CASS – pentru fiecare dintre ele).

Apăsaţi pe butonul „generează fişier pdf pentru depunere”.
Trimiteţi declaraţia prin contul dumneavoastră din SPV.

Context
Primul pachet de măsuri fiscale printre care şi eliminarea categoriei de coasigurat la sănătate a intrat în vigoare prin promulgarea de către preşedinte şi publicare în Monitorul Oficial a Legii nr. 141 din 2025 la 25 iulie.
Coasiguraţii şi-au pierdut calitatea de asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate sănătate fără plata CASS, la 1 august 2025, dar au mai fost asiguraţi la sănătate încă o lună, până în septembrie 2025.
Dacă vor să beneficieze de servicii medicale cuprinse în pachetul de bază, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, atunci persoanele cu venituri fiscalizate, care le au în întreţinere, vor plăti pentru ele CASS aplicată la 6 salarii minime brute pe economie, asigurându-i opţional la sănătate prin declaraţia unică. Dacă nu se vor asigura opţional la sănătate, atunci vor rămâne neasiguraţi şi vor putea beneficia doar de servicii medicale cuprinse în pachetul minimal, arată analiza Economica.net.
Important
Puteţi să asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe cei aflaţi în întreţinerea dumnevoastră oricând doriţi, legislaţia nu prevede un termen-limită până care trebuie să-i asiguraţi la sănătate, pornind de la premisă că pentru aceşti oameni e opţională asigurarea la sănătate. Dacă nu vor fi asiguraţi la sănătate, nu vor beneficia de servicii medicale prevăzute în pachetul de bază, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, adică de majoritatea serviciilor medicale oferite de furnizori aflaţi în contract cu o Casă de Asigurări de Sănătate.
Coasiguraţi pot fi doar soţul, soţia, părinţii fără venituri fiscalizate proprii.
Puţin peste 650.000 de oameni au fost coasiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate în anul 2024, arată date oficiale obţinute de Economica.net.
Coasiguraţii au fost asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata CASS până la intrarea în vigoare a Legii 141 din 2025.