Greva docherilor afectează grav activitatea porturilor din Europa, Turcia şi Maroc

Lucrătorii portuari din 22 de ţări vor intra vineri în grevă, protestând faţă de război şi de utilizarea porturilor pentru exportul de armament, într-o acţiune care potrivit organizatorilor ar putea perturba peste 40% din traficul de mărfuri din Marea Mediterană şi ar putea bloca transporturi de mărfuri în valoare de peste două miliarde de dolari, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 30 oct. 2026, 09:15
Greva docherilor afectează grav activitatea porturilor din Europa, Turcia şi Maroc

Greva, iniţiată de sindicatele lucrătorilor portuari din Italia, Franţa, Grecia, Ţara Bascilor (Spania), Turcia şi Maroc, este acum susţinută de peste 25 de sindicate din 113 porturi, scrie Agerpres.

Se aşteaptă că protestul să se concentreze pe hub-urile maritime importante atât din Europa cât şi dincolo de vechiul continent, inclusiv Hamburg, Valencia, Le Havre, Algeciras, Pireu şi Genova, precum şi portul Tangier Med din Maroc şi Nhava Sheva din India.

Cu toate acestea, nu este clar câţi lucrători portuari vor participa la protest sau cât de grave vor fi eventualele perturbări. Un purtător de cuvânt al portului italian Genova a declarat că se aşteaptă la un impact limitat, în timp ce portul Pireu a avertizat că serviciile de feribot către insulele greceşti ar putea fi perturbate.

Printre organizaţiile sindicale care s-au alăturat protestului se numără ver.di (Germania), SIPTU (cel mai mare sindicat din Irlanda), 3F (Danemarca) şi CGT Ports et Docks (Franţa).

În afara Europei, organizatorii au precizat că activitatea din aproximativ 12 porturi din India ar putea fi perturbată, Federaţia Lucrătorilor din Transportul pe Apă din India (WTWFI) exprimându-şi, de asemenea, susţinerea pentru această acţiune.

Sindicatul italian „Unione Sindacale di Base” (USB) a convocat o grevă generală de 24 de ore în Italia pentru aceeaşi zi, fiind programate proteste în peste 40 de oraşe.

Vineri, feriboturile vor rămâne ancorate în porturile greceşti, întrucât sindicatele lucrătorilor portuari, ale inginerilor şi ale marinarilor din Grecia se alătură grevei. „Vom transmite propriul nostru mesaj de pace din Pireu şi ne vom exprima solidaritatea cu popoarele care suferă din cauza războiului”, au declarat într-un comunicat lucrătorii portuari din cel mai mare port al Greciei, Pireu, precizând că vor întrerupe lucrul în intervalul orar 08:00 – 11:00 GMT.

Datele publicate anterior de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) arată că, în perioada 2021-2025, Europa a devenit cel mai mare importator de armament din lume.

„De la avioane la tancuri, de la arme de foc la gloanţe, de la explozibili la muniţie, de la uniforme la bocanci, porturile noastre au devenit baze de aprovizionare şi tranzit pentru război şi genocid”, au afirmat reprezentanţii sindicatelor în cadrul unei conferinţe de presă în care au anunţat greva.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră: Liceele din toată țara pot introduce un opțional de literație în AI pe baza unei noi programe școlare aprobate de Ministerul Educației
Premieră: Liceele din toată țara pot introduce un opțional de literație în AI pe baza unei noi programe școlare aprobate ...
La inițiativa UiPath Foundation, Ministerul Educației și Cercetării a aprobat programa școlară pentru prima disciplină opțională din oferta națională dedicată literației în......
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o mică ambarcaţiuni cu explozivi ataşaţi
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o mică ambarcaţiuni cu explozivi ataşaţi
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o ambarcaţiune de mici dimensiuni pe care erau fixate două dispozitive ...
Trump şi consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)
Trump şi consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)
Preşedintele american Donald Trump şi consilierii săi l-au ajutat pe senatorul de extremă dreapta brazilian Flavio Bolsonaro ...
Moartea imprimantelor – Visul ministrului delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară. Ce spune despre voucherele pentru inteligenţa artificială la IMM-uri
Moartea imprimantelor – Visul ministrului delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister ...
Ministrul delegat pentru Digitalizare şi Inteligenţă Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susţine că doreşte ca toate ...