Asigurarea obligatorie a locuinţei, la un pas de scumpire

Prima pentru asigurarea obligatorie a locuinţei, care se ridică acum la 20 de euro pe an, va fi, cel mai probabil crescută,potrivit oficialilor societăţii la care românii sunt obligaţi să-şi asigure locuinţele. Se ia în calcul și posibilitatea introducerii unei franșize  de 10% din valoarea daunei. Cele două variante propuse de PAID se află de mai multă vreme pe masa ASF care a înaintat o propunere către Parlament, după cum a arătat ECONOMICA.NET încă de anul trecut
Şerban Buşcu - J, 12 feb. 2015, 09:38
Asigurarea obligatorie a locuinţei, la un pas de scumpire

„Ne dorim să creştem prima pentru asigurarea de locuinţă sau să fie introdusă o franșiză. Am trimis calculele actuariale către ASF. Cerem creşterea primei pentru a ne permite un program de reasigurare mai mare” a declarat preşedintele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), Nicoleta Radu Neacşu. Ea nu a putut preciza cu cât va creşte prima.
Potrivit legii, toţi românii sunt obligaţi să deţină o poliţă obligatorie de asigurare a locuinţei emisă de PAID în caz contrar riscând amenzi de până la 500 de lei. Preţul poliţei este în prezent de 20 de euro şi acoperă riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren în limita a 20.000 de euro. În prezent,programul de reasigurare contractat de  PAID acoperă o daună maximă de 450 de milioane de euro la o expunere totală de 28 de miliarde de euro.Potrivit directoarei PAID, entitatea pe care o conduce ar dori un program de„reasigurare de până la 900 de milioane de euro însă acest lucru  nu este posibil fărăo  majorare a prețului sau fără intrdoucerea unei franșize. 

ECONOMICA.NET a anticipat încă din toamna trecută că o creştere a preţului asigurării obligatorii a locuinţei va creşte.

„La nivelul Parlamentului există un grup de iniţiativă care urmează să discute posibile modificări ale legii privind asigurarea obligatorie a locuinţei. Discuţiile se vor purta împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) şi Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor. Tot ce pot să spun este că se impune o modificare a primei pentru viitor”, declara atunci, la solicitarea ECONOMICA.NET, Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.

Pe de altă parte, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET, Nicoleta Radu Neacşu, a spus anul trecut că, pe masa ASF, se află încă din octombrie 2013 o propunere privind modificări ale costurilor fie prin introducerea unei franşize fie direct prin majorarea primei de asigurare. „Ţinem legătura permanent cu ASF pe acest subiect şi înţeleg că sunt deja mai multe variante de lucru. Nu vă pot da detalii în ceea ce priveşte creşterea preţului însă vă pot spune că franşiza ar trebui să fie între 5 şi 10% din limita asigurată”, spunea directorul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor.

Franşiza este un instrument des utilizat pe piaţa asigurărilor din România. Aceasta presupune că persoana asigurată îşi asumă o parte din potential daună dar şi faptul că nu va fi despăgubit pentru valori mai mici decât franşiza. În cazul poliţei PAID, care are o acoperire de 20.000 de euro pentru locuinţele construite din materiale moderne, introducerea unei franşize de 10% ar însemna că Pool-ul nu va achita daune mai mici de 2.000 de euro dar şi că, în cazul unei daune totale, PAID va plăti doar 18.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Două treimi dintre proiectele PMB cu fonduri UE vor fi dezangajate. Doar pe PNRR vorbim de 158 de milioane de lei
Ciprian Ciucu: Două treimi dintre proiectele PMB cu fonduri UE vor fi dezangajate. Doar pe PNRR vorbim de 158 de milioane ...
Edilul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat miercuri că două treimi din proiectele cu finanţare europeană derulate de PMB vor fi dezangajate....
„Război” CNAIR – MT: Instanța a admis suspendarea ordinului lui Miruță de transfer a cinci proiecte la CNIR
„Război” CNAIR – MT: Instanța a admis suspendarea ordinului lui Miruță de transfer a cinci proiecte ...
Curtea de Apel București a admis miercuri cererea CNAIR privind suspendarea ordinului ministrului Radu Miruță privind ...
Benzina s-a scumpit din nou azi în benzinăriile Petrom și OMV. A ajuns mai scumpă decât motorina
Benzina s-a scumpit din nou azi în benzinăriile Petrom și OMV. A ajuns mai scumpă decât motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit semnificativ benzina și în după amiaza zilei de 27 ...
Bolojan, despre reactoarele nucleare americane de la Doiceşti: Proiectul nu are legătură cu parteneriatul strategic cu SUA, ci de modul în care Nuclearelectrica a gestionat fondurile
Bolojan, despre reactoarele nucleare americane de la Doiceşti: Proiectul nu are legătură cu parteneriatul strategic cu ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că proiectul reactoarelor modulare mici de la Doiceşti nu are legătură cu ...