Asigurătorii cer Uniunii Europene să sancţioneze România pentru că a plafonat tarifele RCA

Firmele de asigurare spun că plafonarea tarifelor la RCA este ilegală şi au făcut deja plângeri la Comisia Europeană. Asigurătorii spun că vor înregistra pierderi şi ameninţă că, după ce vor trece cele şase luni în care tarifele sunt plafonate, preţurile vor creşte din nou.
Economica.net - joi, 03 nov. 2016, 07:37
Asigurătorii cer Uniunii Europene să sancţioneze România pentru că a plafonat tarifele RCA

„Ca urmare a aprobării de către Guvern a tarifelor plafonate pentru polița de asigurare obligatorie auto, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) își reafirmă intenția de a acționa pe toate căile posibile pentru ca reglementările specifice acestui domeniu să respecte cadrul legislativ existent atât la nivel național, cât și European”, se arată într-un comunicat al UNSAR

„În primul rând, plafonarea tarifelor RCA încalcă un principiu de bază prevăzut de Constituția România, cel al unei piețe libere, concurențiale, iar membrii UNSAR analizează în acest moment cele mai bune variante de a acționa împotriva acestei prevederi. UNSAR a sesizat deja Comisia Europeană cu privire la încălcările Directivei 2009/138/CE și ale Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, existând premisele ca România să fie sancționată pentru încălcarea legislației comunitare”, se mai precizează în comunicat.

„Conform normelor europene menționate, atât plafonarea unor tarife în absența unui sistem general de control al prețurilor, cât și posibilitatea de a aplica tarife ca element de sprijin sau protecție pentru o anumită industrie sunt interzise”, mai spune UNSAR.

Asigurătorii spun că plafonarea tarifelor le va adânci pierderile.

„În ultimele nouă luni, asigurătorii din România au primit infuzii de capital de la acționarii străini în valoare de 90 de milioane euro, afacerile pe această linie generând pierderi uriașe: 2,8 miliarde lei în nouă ani. În urma măsurilor aprobate de Guvern, pierderile societăților de asigurare vor crește și nu se vor limita doar la cele șase luni prevăzute pentru plafonare de Ordonanța de Urgență 54/2016, ci își vor face simțite efectele pe o perioadă mult mai lungă, greu de estimat, dat fiind specificul asigurării RCA: segment de asigurări „cu coadă lungă” (long tail), ceea ce înseamnă, în principiu, că nu funcționează pe sistemul prime colectate versus daune plătite pentru aceeași perioadă de timp. De exemplu, o daună cu vătămari corporale poate genera obligații de plată pentru asigurator pe o perioadă îndelungată, de până la 20-30 de ani” mai spun asigurătorii.

„Efectele negative ale acestui pachet normativ vor fi resimțite, pe termen mediu și lung, și de asigurați, intervenția de plafonare a tarifării, fără a ține cont de realitățile pieței de asigurări, ducând la o nivelare a prețurilor polițelor RCA. Astfel, diferențele între prețurile polițelor RCA pentru categoriile de clienți cu o conduită rutieră bună și prețurile pentru categoriile cu grad de risc ridicat vor fi mult mai mici ca înainte, iar cei dezavantajați vor fi clienții cu o conduită rutieră bună”, se mai arată în comunicat.

Tarifele maxime pentru RCA au fost stabilite într-o şedinţă specială a conducerii ASF, care a avut loc în 5 octombrie, însă pentru a intra în vigoare era necesară aprobarea Hotărârii de Guvern cu tarifele de către Executiv, apoi publicarea actului normativ în Monitorul Oficial. Guvernul a adoptat hotârârea ieri.

Pentru o maşină deţinută de o persoană fizică, cu o capacitate cilindrică sub 1.200 cmc, o poliţă RCA va costa, pe perioada de şase luni cu preţuri „îngheţate” de Guvern, cel mult 547 lei pentru o persoană cu vârsta peste 60 de ani, 618 lei pe an pentru vârsta între 51 şi 60 de ani, 624 lei pentru 41-50 ani, 617 lei pentru 31-40 ani şi 997 lei pentru tinerii şoferi, cu vârsta sub 25 de ani.

Potrivit specialiştilor, chiar dacă tarifele fixate sunt considerate maxime, este de aşteptat ca toţi asigurătorii de pe piaţă să vândă poliţele doar la preţul maxim, pentru a reduce pierderile cauzate de îngheţarea preţurilor.

Pentru categoria cea mai răspândită, a maşinilor cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, o poliţă RCA va costa 541 lei pentru un şofer cu vârsta peste 60 de ani, 611 lei pentru cei cu vârsta cuprinsă între 51 şi 60 de ani, 617 lei pentru 41-50 ani, 610 lei pentru 31-40 ani, 800 lei pentru 26-30 ani şi 985 lei pentru tinerii sub 25 de ani.

Firmele de asigurări care vând poliţe peste preţurile maxime fixate de Guvern riscă amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 50.000 lei, la care se pot adăuga sancţiuni complementare decise de către ASF.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump se declară gata să restabilească alianţa conservatoare cu premierul ungar Viktor Orban
Donald Trump se declară gata să restabilească alianţa conservatoare cu premierul ungar Viktor Orban
Donald Trump este gata să reînnoiască alianţa conservatoare cu premierul naţionalist al Ungariei Viktor Orban, a transmis candidatul republican în alegerile prezidenţiale din SUA într-un......
Cehul Daniel Kretinsky îşi extinde imperiul european prin intrarea pe piaţa oţelului
Cehul Daniel Kretinsky îşi extinde imperiul european prin intrarea pe piaţa oţelului
Miliardarul ceh Daniel Kretinsky şi-a extins imperiul industrial din Europa prin preluarea unui pachet de 20% din acţiunile ...
Cod fiscal schimbat: Guvernul prelungeşte până la 30 septembrie termenul-limită până la care oamenii vor plăti impozitul „special ” pe clădiri rezidenţiale de mare valoare
Cod fiscal schimbat: Guvernul prelungeşte până la 30 septembrie termenul-limită până la care oamenii vor plăti impozitul ...
Persoana care are o clădire rezidenţială a cărei valoare impozabilă depăşeşte 2,5 milioane de lei va trebui să plătească ...
Pierderile Electrolux s-au triplat în primul trimestru, dar sunt mai mici decât estimau analiştii
Pierderile Electrolux s-au triplat în primul trimestru, dar sunt mai mici decât estimau analiştii
Producătorul suedez de electrocasnice Electrolux a raportat vineri pierderi operaţionale semnificativ mai mari pentru primul ...