Asirom vrea să-şi majoreze capitalul cu 17,8 mil. euro, după o operaţiune similară de 13 mil.euro

Acţionarii Asirom vor discuta, la finele lunii ianuarie, majorarea capitalului social cu 80 milioane de lei (17,8 milioane de euro), prin aport în numerar, după ce în decembrie 2013 au hotărât o infuzie de 58,5 milioane de lei (13 milioane de euro), la 216,4 milioane de lei.
Economica.net - mar, 07 ian. 2014, 13:58
Asirom vrea să-şi majoreze capitalul cu 17,8 mil. euro, după o operaţiune similară de 13 mil.euro

Sumele atrase vor fi alocate în exclusivitate pentru activitatea de asigurări generale a societăţii, potrivit informaţiilor publicate în convocatoarele şedinţelor extraordinare ale acţionarilor Asirom.

„Capitalul social al societăţii se majorează cu suma maximă de 80 milioane de lei. Majorarea capitalului se realizează prin emisiunea de noi acţiuni nominative, cu o valoare nominală de 0,1 lei fiecare. Acţiunile nou emise vor fi oferite spre subscriere în cadrul exercitării dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi ai societăţii, înregistraţi în Registrul Acţionarilor la data de referinţă 31 decembrie 2013 (…). Preţul de subscriere al acţiunilor noi (…) este de 0,1 lei/acţiune. Orice nouă acţiune rămasă nesubscrisă la sfârşitul perioadei de subscriere va fi anulată. Majorarea de capital va fi alocată în exclusivitate pentru activitatea de asigurări generale a Asirom”, se arată în convocatorul şedinţei AGEA programată pentru 30 ianuarie.

Asirom are un capital social de 157,9 milioane de lei, controlat de grupul financiar Vienna Insurance Group (Austria) – 85,9676% şi LVP Holding GmbH (Austria) – 5,4%, alături de mai multe persoane juridice – 0,3045% şi fizice – 0,6007%, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Asirom este al cincilea jucător pe piaţa asigurărilor generale şi de viaţă, după Astra, Allianz-Ţiriac Asigurări, Groupama şi Omniasig, în funcţie de primele subscrise în 2012, veniturile companiei totalizând 596,4 milioane de lei, în scădere cu 5% faţă de 2011.

În primele nouă luni ale anului 2013, subscrierile companiei au însumat 403,1 milioane de lei, în scădere cu 9,9% faţă de septembrie 2012, când veniturile au atins 447,74 milioane de lei, potrivit datelor asociaţiei naţionale a asigurătorilor (UNSAR).

La nivelul anului 2012, Asirom a consemnat un profit net de 14,88 milioane de lei, dublu faţă de 2011.

VIG mai deţine în România societăţile Omniasig şi BCR Asigurări de Viaţă.

În cazul BCR Asigurări de Viaţă, acţionarii vor discuta la 20 ianuarie creşterea capitalului social cu 120,52 milioane de lei (27 milioane de euro), la 153,5 milioane de lei, prin aport în numerar, fondurile urmând să fie alocate în exclusivitate pentru activitatea societăţii de asigurări de viaţă.

BCR Asigurări de Viaţă are un capital social de 32,97 milioane de lei, deţinut de grupul financiar Vienna Insurance Group – 92,4% şi BCR – 5,4%.

Compania este al doilea jucător pe piaţa de profil, după ING, în funcţie de primele subscrise în 2012, veniturile companiei totalizând 425,2 milioane de lei, în creştere cu 23,4% faţă de 2011.

În primele nouă luni ale anului trecut, subscrierile societăţii au însumat 184,6 milioane de lei, în scădere cu 33% faţă de septembrie 2012, când veniturile au atins 275,4 milioane de lei, potrivit UNSAR.

La nivelul anului 2012, BCR Asigurări de Viaţă a consemnat un profit net de 24,99 milioane de lei, de la 19,62 milioane de lei în urma cu un an.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...