Asociația Forța Fermierilor cere ministrului Agriculturii să retragă ordinul prin care au crescut semnificativ taxele pentru agricultori

Asociația Forța Fermierilor îi solicită public ministrului Agriculturii, Adrian Oros, să se oprească din a aduce în sapă de lemn pe fermierii din România, cu majorări de taxe pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) le percepe, direct și indirect, producătorilor agricoli, potrivit unui comunicat al organizației.  
Economica.net - joi, 11 feb. 2021, 08:18
Asociația Forța Fermierilor cere ministrului Agriculturii să retragă ordinul prin care au crescut semnificativ taxele pentru agricultori

Este inadmisibil ca în acest moment, în care agricultura trece printr-o perioadă atât de grea, să mai apară o presiune suplimentară pe cheltuielile fermierilor, mulți dintre aceștia fiind în pragul insolvenței, mai spune Asociația.

“Prin Ordinul de ministru nr. 27, din 3 februarie 2021, Adrian Oros a majorat aproape toate tarifele pentru servicii, înregistrări, teste și acreditări, prestate fermierilor și companiilor din domeniul agricol. Menționăm că vorbim de majorări semnificative de tarife pentru efectuarea testelor şi controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării şi acreditării pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi a tarifelor pentru efectuarea testelor de calitate a seminţelor şi a materialului săditor”, arată Asociația.

„În condițiile în care aceste scumpiri vin în contradicție flagrantă cu anunțurile repetate ale premierului Florin Cîțu, că nu vom asista la majorări de taxe și impozite, Asociația Forța Fermierilor îi solicită ministrului Agriculturii, Adrian Oros, să abroge acest ordin cu impact negativ asupra fermierilor români. Este de neconceput cum a putut ministrul Adrian Oros, care pretinde că este curent cu situația la zi din agricultură, să majoreze aceste tarife, când fermierii așteptau, poate, reducerea acestora. Apreciez că ordinul cu pricina este un precedent periculos în economia românească, pentru că poate deschide calea unor alte creșteri de taxe”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor, în comunicat.

Asociația a dat și câteva exemple de majorări de prețuri introduse prin acest ordin. Iată câteva dintre ele, mai jos:

-Tarifele pentru controlul culturilor semincere și materialului săditor în vederea certificării

            Grupa cereale păioase: Creștere de la 17,3 lei/ha la 22,65 lei/ha;

            Loturi de hibridare plant agricole; LC; sfeclă de zahăr și furajeră, butași an I și II: Creștere de la 51,9 lei/ha la 67,94 lei/ha;

            Grupa oleaginoase și textile: Creștere de la 19,5 lei/ha la 25,53 lei/ha;

            Grupa plante furajere: Creștere de la 20,0 lei/ha la 26,18 lei/ha;

            Cartof: Creștere de la 59,1 lei/ha la 77,36 lei/ha;

            Grupa legume: soiuri creștere de la 61,4 lei/ha la 80,37 lei/ha. Hibrizi creștere de la 480,2 lei/ha la 628,58 lei/ha;

            Material de înmulțire ornamental (flori) și material de înmulțire și plantare legumicol, altul decât semințele: Creștere de la 162,5 lei/ha la 212,71 lei/ha;

            Plante medicinale și aromatice (cu excepția celor cuprinse în alte grupe): Creștere de la 17,8 lei/ha la 23,30 lei/ha;

            Material de înmulțire vegetativă a viței-de-vie:

            butași portaltoi, coarde altoi: creștere de la 55,4 lei/ha la 72,52 lei/ha;

            vițe înrădăcinate: creștere de la 133,0 lei/ha la 243,60 lei/ha;

-Controlul în vederea înregistrării operatorilor economici pentru: producere, prelucrare, comercializare: creștere de la 267,7 lei U.M la 350,42 lei U.M;

-Controlul în vederea acreditării pentru efectuarea inspecției în câmp privind verificarea în teren și întocmirea raportului de audit: creștere de la 918,0 lei/persoană la 1.201,66 lei/persoană;

-Controlul în vederea acreditării persoanelor pentru prelevarea eșantioanelor în vederea testării în laborator/grupa de specii privind testarea practică și întocmirea raportului de audit: creștere de la 1.747,0 lei/persoană la 2.286,82 lei/persoană;

-Tarife pentru testele curente

•            Grupa cereale: Testul pentru puritate se majorează de la 27,5  lei/test la 36,00 lei/test. Germinația se majorează de la 29,0 lei/test la 37,96 lei/test;

•            Grupa oleaginoase și textile: Testul pentru puritatea se majorează de la 30,4/lei test la 39,79 lei/test. Germinația se majorează de la 30,2 lei/test la 39,53 lei/test;

•            Grupa plante furajere: Testul pentru puritatea se majorează de la 42,9 lei/test la 56,16 lei/test. Germinația se majorează de la  31,7 lei/test la 41,50 lei/test;

•            Sfeclă: Testul pentru puritatea se majorează de la 44,3 lei/test la 57,99 lei/test. Germinația se majorează de la  37,0 lei/test la 48,43 lei/test;

•            Grupa legume: Testul pentru puritatea se majorează de la 32,0 lei/test la 41,89 lei/test. Germinația se majorează de la 31,5 lei/test la 41,23 lei/test;

•            Plante medicinale și aromatice (inclusiv tutun): Testul pentru puritatea se majorează de la 45,2 lei/test la 59,17 lei/test. Germinația se majorează de la 30,0 lei/test la 39,27 lei/test;

•            Umiditatea–toate speciile: se majorează de la 9,6 lei/test la 12,57 lei/test;

•            Starea fitosanitară: se majorează de la 23,0 lei/test la 30,11 lei/test.

Asociația Forța Fermierilor este o organizație profesională înființată în luna octombrie 2020, care militează pentru drepturile și interesele legitime ale sectorului agroalimentar din România. Asociația își propune să obțină o voce unitară a fermierilor din România, indiferent de domeniul de activitate și de mărimea fermei. Membrii Asociației Forța Fermierilor sunt fermieri activi, de toate vârstele, din toate regiunile țării, atât din sectorul vegetal cât și zootehnic. Obiectivele pe termen scurt ale Asociației Forța Fermierilor în dialogul cu autoritățile publice centrale sunt: acordarea despăgubirilor de secetă și transparentizarea consultărilor MADR cu mediul asociativ.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Ungaria- Volatilitatea forintului face mai atractivă moneda euro pentru investitorii germani din Ungaria
Criză Ungaria- Volatilitatea forintului face mai atractivă moneda euro pentru investitorii germani din Ungaria
Volatilitatea forintului ungar a crescut sprijinul pentru introducerea monedei euro în rândul investitorilor germani din Ungaria, până la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, potrivit......
Anunţ despre când vor ajunge pensiile de Paşte. Şeful Poştei: Până de sărbători putem livra pensiile. Depinde când ne intră banii în conturi
Anunţ despre când vor ajunge pensiile de Paşte. Şeful Poştei: Până de sărbători putem livra pensiile. Depinde când ...
Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la care compania ...
UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale
UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale
Uniunea Europeană a deschis miercuri o anchetă privind piaţa publică chineză a dispozitivelor medicale, suspectând ...
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală se aşteaptă la o creştere a investiţiilor. În România, se temperează activitatea în piaţa de birouri – studiu
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală se aşteaptă la o creştere a investiţiilor. În România, ...
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală (49%) estimează că investiţiile în domeniu vor creşte în ...