Asocierea cu Trump, cel mai riscant pariu din cariera lui Elon Musk. Ce are de câștigat și ce ar putea pierde fondatorul Tesla

Pariul lui Elon Musk pe candidatura lui Donald Trump pare a fi unul dintre cele mai riscante pe care acesta le face în cariera sa. Miza este mare pentru Tesla, SpaceX și X, care ar putea beneficia de accelerarea unor inițiative sub administrația Trump dar, în cazul unui eșec, fondatorul Tesla ar rămâne atât fără susținerea politică pentru proiecte, cât și cu imaginea asocierii politice care i-ar putea înlătura clienții democrați, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de investiții pe bursele internaționale.
Claudiu Cazacu - mar, 29 oct. 2024, 17:33
Asocierea cu Trump, cel mai riscant pariu din cariera lui Elon Musk. Ce are de câștigat și ce ar putea pierde fondatorul Tesla

După vânzarea Zip2 către Compaq în 1999, Musk a obținut 22 milioane de dolari, pe care i-a investit aproape în totalitate în PayPal. Atunci când compania a fost vândută către eBay trei ani mai târziu, viitorul CEO al Tesla a obținut peste 180 de milioane de dolari, o sumă impresionantă la acea dată.

În vreme ce alți antreprenori ar fi ales o viață cu mai multă relaxare sau hobby-uri excentrice, Musk a decis să investească 100 de milioane de dolari în SpaceX, 70 de milioane în Tesla și 10 milioane în SolarCity. Deși diversificarea tinde să însemne, de obicei, o dispersare a riscurilor, Musk se îndrepta către afaceri noi în zona de producție industrială avansată, în regiuni cu forță de muncă foarte scumpă și în domenii noi sau operate la nivel guvernamental, precum cel al spațiului.

Toleranța sa la risc ultra-ridicată nu e doar vizibilă în deciziile de re-investire aproape integrală a capitalului în noi startup-uri riscante după ce au fost culese roadele proiectelor precedente, ci este și recunoscută de cei care au lucrat cu el. Potrivit unui fost director al Zip2, Ed Ho, Musk e deschis la „un nivel nebun al riscurilor asumate personal”, iar alegerile sale de business „fie funcționează, fie ajungi (să locuiești) undeva într-o stație de autobuz”.

Știind că Tesla a fost de câteva ori la limita falimentului, o dată salvată printr-o rundă de finanțare cu poate zile înaintea blocajului financiar, în timp ce cu altă ocazie, Musk a recunoscut că s-a aflat, cel mai aproape, la „o lună distanță de incapacitate de plată” în timpul expansiunii modelului 3 între 2017 și 2019, evenimentele recente pot fi văzute într-o altă lumină.

 

Pariul pe Trump, parte din apetitul pentru risc al lui Musk

Pariul pe Donald Trump la alegerile din noiembrie este unul din cele mai mari riscuri pe care și le asumă Musk. Privind în urmă, la biografia sa de business, aceasta este doar o continuare firească a atitudinii sale ultra-favorabile riscului, transferată în alt domeniu și la altă scară.

În același timp, provocările pentru conglomeratul său de companii sunt uriașe. Lansarea unor noi produse Tesla la scară largă va cere investiții uriașe, în timp ce concurența „brutală” a Chinei se vede în prețurile propuse automobilelor electrice și cotele de piață. În Europa, Volkswagen are în vedere închiderea de fabrici, înghețarea salariilor după reduceri de 10% și disponibilizări, generând proteste ale angajaților.

Acțiunile au scăzut cu 19,2% anul acesta. Iar situația nu este una izolată: titlurile Porsche au scăzut din ianuarie cu 16,6%, ale BMW au cu 27,5% iar Daimler a pierdut 9,3%. Prinse între nevoia de a rămâne atractive pe piața internă și cea de a continua să opereze în profitabila piață din China, firmele auto germane au solicitat o atitudine reținută în privința taxelor vamale.

Europa a anunțat un nivel de 45% în locul celui de 10% pentru vehicule electrice din China. Candidatul Donald Trump a vorbit, la rândul lui, despre un nivel de 60%. Dincolo de comentariile despre poziția sa delicată în cazul unei victorii a democratei Kamala Harris, Musk vede eventualele beneficii pentru Tesla ale unei politici comerciale protecționiste.

În același timp, poziția financiară pe termen lung a companiei depinde de o serie de politici guvernamentale, retragerea unor măsuri de sprijin precum schema de credite pentru automobile electrice sau proiecte pentru infrastructura de alimentară electrică fiind riscante pentru Tesla în fața investițiilor majore necesare.

Pe de altă parte, cuantificarea acestor beneficii și, mai ales, a riscurilor, este foarte dificilă. La conferința de presă din octombrie, mai mulți acționari au vrut să afle în ce măsură activismul în favoarea lui Trump ar afecta acțiunile Tesla, dar întrebările nu au fost preluate. Tesla deține și o divizie de baterii și acoperișuri solare, cu care ar avea de câștigat prin reducerea competiției din China.

În același timp, într-un mediu divizat politic, nu e greu de imaginat ca anumiți cumpărători, favorabili taberei democrate, să ocolească produsele companiei conduse de un CEO văzut ca fiind prea implicat politic. Doar 13% din susținătorii republicani au în plan achiziția unui automobil electric, față de 45%, cei democrați. Efectul net în decizia finală este totuși dificil de estimat, dar Elon Musk a ales. Donațiile sale au depășit 75 de milioane de dolari, iar pe platforma sa, unele conturi favorabile fostului președinte au expunere ridicată.

 

SpaceX, marele câștigător dacă Trump ajunge la Casa Albă?

Dificultățile financiare ale X, fostul Twitter, se aliniază de asemenea favorabil, cu o creștere a interacțiunii cu utilizatorii și a abonamentelor acestora, în timp ce o serie de companii în dezacord cu direcția lui Musk s-au retras din campanii de publicitate.

SpaceX ar putea fi, însă, marele câștigător al unei victorii a lui Donald Trump în alegeri. Deși a beneficiat de contracte guvernamentale în timpul administrației Biden, Musk a criticat în repetate rânduri agențiile guvernamentale pentru „birocrație” și „lentoare”.

Fondatorul Tesla ar dori orbite mai joase și un număr total mai mare pentru sateliții săi, în timp ce FCC aduce în discuție riscul de interferențe electronice. California a respins creșterea numărului de lansări de rachete, iar SpaceX a pornit un proces acuzând „pedepsirea companiei pentru vederile politice ale CEO-ului și acționarului său cel mai mare”.

Dorința lui Musk de a conduce o nouă entitate guvernamentală care să simplifice agențiile și reglementările actuale ar putea fi legată de accelerarea proiectelor companiilor sale. DOGE, pe scurt pentru Department of Government Efficiency, ar fi o instituție care ar avea autoritate asupra altor agenții ale statului, grăbind derularea unor proiecte.

Dincolo de numele care face o aluzie ludică la criptomoneda susținută de Musk, crearea sa ar fi un reflector și accelerator al viziunii lui Elon Musk, și unul dintre beneficiile centrale ale pariului său de mare risc.

În cazul unei victorii a lui Trump, fondatorul Tesla și companiile sale ar ajunge să culeagă roadele unuia dintre cele mai mari riscuri din cariera sa. După o eventuală înfrângere, însă, Musk ar rămâne și fără susținerea politică pentru ideile sale, și cu întreg costul asocierii pentru unii dintre clienții democrați, înaintea unei perioade dificile. Acțiunile Tesla vor oferi o excursie cu peripeții înainte și, mai ales, imediat după alegerile din 5 noiembrie.

Despre XTB

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum peste 20 de piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 1 milion de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.

Avertisment cu privire la riscuri

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 76% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
China a dat publicităţii reglementări revizuite pentru investitorii străini în companiile sale listate, extinzând criteriile de eligibilitate şi atenuând cerinţele financiare, în......
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea unei finanțări nerambursabile de 117 milioane de lei
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzesti (CRC), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat astăzi investitorii de ...
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca țintă 9 miliarde pentru anul viitor.
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca ...
Directorul general al Intesa Sanpaolo Group, Carlo Messina, a anunțat astăzi că rezultatele primelor nouă luni ale anului ...
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, ...