Asocierea Itinera-Retter Project Management va realiza tronsonul de autostradă Târgu-Mureş – Ungheni

Asocierea Itinera SPA - Retter Project Management SRL a fost declarată câştigătoarea contractului pentru realizarea tronsonului de autostradă Târgu Mureş - Ungheni, cu o ofertă de 209,987 milioane lei, fără TVA, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 16 nov. 2018, 12:21
Asocierea Itinera-Retter Project Management va realiza tronsonul de autostradă Târgu-Mureş - Ungheni

„Astăzi, 16 noiembrie 2018, CNAIR SA a finalizat procesul de reevaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii ‘Realizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Lotul 1: Târgu Mureş – Ungheni şi Drum de legătură – relicitare’, în baza deciziilor de soluţionare a contestaţiilor emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Curtea de Apel Bucureşti. Prin urmare, CNAIR SA a desemnat câştigătorul contractului ca fiind Asocierea Itinera SPA – Retter Project Management SRL, cu o valoare a propunerii financiare de 209.987.350,13 lei fără TVA, echivalentul a 44,6 milioane euro fără TVA”, se menţionează în comunicat.

Obiectul principal al contractului îl reprezintă execuţia lucrărilor pentru realizarea tronsonului de autostradă Lotul 1 – Târgu Mureş – Ungheni în lungime de 4,5 km şi a unui drum de legătură în lungime de 4,7 km.

Conform prevederilor contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 18 luni. Compania declarată câştigătoare a ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 9 ani.

Procesul de semnare a contractului va putea fi iniţiat doar după expirarea noii perioade de depunere a contestaţiilor, respectiv 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii.

În situaţia în care vor fi înregistrate contestaţii împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR SA va trebui să aştepte şi soluţionarea acestora în vederea iniţierii procesului de semnare a contractului.

Te-ar mai putea interesa și
România a depăşit ţinta de 5.000 de insule ecologice stabilită prin PNRR
România a depăşit ţinta de 5.000 de insule ecologice stabilită prin PNRR
România a depăşit ţinta stabilită prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru insulele ecologice digitalizate, cu 5.091 de astfel de instalaţii finalizate în 36 de......
Ucraineanul suspectat pentru explozia Nord Stream, arestat pe platoul de filmare a unui thriller inspirat din acţiunea de sabotaj
Ucraineanul suspectat pentru explozia Nord Stream, arestat pe platoul de filmare a unui thriller inspirat din acţiunea de ...
Ucraineanul arestat miercuri în Croaţia, sub suspiciunea că ar fi fost implicat în actul de sabotaj împotriva gazoductului ...
Portavionul american USS George Washington a sosit în Orientul Mijlociu
Portavionul american USS George Washington a sosit în Orientul Mijlociu
Armata americană a anunţat joi sosirea unui nou portavion în Orientul Mijlociu, care înlocuieşte portavionul USS Abraham ...
Țările europene unde traficul fluvial se desfăşoară cu dificultate din cauza secetei
Țările europene unde traficul fluvial se desfăşoară cu dificultate din cauza secetei
Nivelurile excepţional de scăzute ale râurilor europene, afectate de secetă şi de valurile de căldură record de la ...