Atacul cibernetic de la Cadastru: Termenul de finalizare a cumpărării locuinţelor cu TVA 9%, prelungit cu două luni

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, propunerea legislativă potrivit căreia persoanele care au încheiat precontracte de cumpărare a locuinţelor până la 31 iulie 2025 pot să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie 2026, astfel încât să nu fie afectate de atacul cibernetic de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
AGERPRES - mie, 29 iul. 2026, 14:02
Atacul cibernetic de la Cadastru: Termenul de finalizare a cumpărării locuinţelor cu TVA 9%, prelungit cu două luni

„În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi şi data de 30 septembrie 2026 inclusiv, persoana fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de TVA de 9%, dacă se îndeplinesc în mod cumulativ mai multe condiţii. Locuinţa trebuie să aibă o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, şi o valoare, inclusiv a terenului pe care este construită, care nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. Locuinţa în momentul livrării nu poate depăşi data de 30 septembrie 2026, să poată fi locuită ca atare, conform condiţiilor legale în vigoare la data încheierii actelor juridice care au ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe”, se arată în proiect.

CITEȘTE ȘI Anunț de la Guvern: Blocaj fără termen la Cadastru. Nu putem încă anunța o oră sau o dată fermă de repunere în funcțiune

Persoana care beneficiază de această lege trebuie să nu fi achiziţionat o altă locuinţă cu cotă redusă de TVA începând cu 1 ianuarie 2023 şi să fi încheiat până la data de 1 august 2025 un act juridic între vii care are ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Reamintim că pe 14 iulie, ANCPI a fost ținta unui atac cibernetic de amploare, cu două săptămâni înainte de expirarea termenului până la care puteau fi finalizate tranzacțiile cu TVA redusă de 9%. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Un aliat complotist al lui Trump, Alexander Kolodin, candidează să administreze alegerile în Arizona
Un aliat complotist al lui Trump, Alexander Kolodin, candidează să administreze alegerile în Arizona
Alexander Kolodin, care poartă ochelari serioşi, are diplomă de avocat şi poartă o cravată impecabilă, are, la suprafaţă, tot ceea ce-i trebuie pentru a gestiona alegerile în Arizona, un......
Serbia: Şeful poliţiei criminale, acuzat de „brutalitate” în timpul protestelor împotriva puterii, arestat în cadrul unei anchete
Serbia: Şeful poliţiei criminale, acuzat de „brutalitate” în timpul protestelor împotriva puterii, arestat ...
Şeful poliţiei criminale sârbe, Marko Kricak, care a fost acuzat de mişcarea studenţească, învingătoare în recentele ...
Bulgaria, Coasta de Fildeş, RD Congo şi Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeş, RD Congo şi Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeş, Republica Democratică Congo (RDC) şi Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea ...
Reacţii de condamnare în Germania după violenţele produse pe marginea manifestaţiilor tinerilor
Reacţii de condamnare în Germania după violenţele produse pe marginea manifestaţiilor tinerilor
Violenţele produse sâmbătă pe marginea manifestaţiilor tinerilor în cadrul iniţiativei "Gen Z regelt" ("Generaţia ...