Augustin Lazăr, despre eliminarea ca probă a înregistrărilor video din locurile publice: Dosarul Revoluţiei ar putea fi serios afectat

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat marţi că, în cazul în care amendamentele ce vizează modificarea codurilor penale ar fi adoptate, ancheta în dosarul Revoluţiei ar fi foarte afectat, întrucât se lucrează cu înregistrări video, ce nu ar mai putea fi folosite, potrivit noii reglementări.
Economica.net - mar, 19 dec. 2017, 14:31
Augustin Lazăr, despre eliminarea ca probă a înregistrărilor video din locurile publice: Dosarul Revoluţiei ar putea fi serios afectat

„După părerea mea, (modificările Codurilor Penale, n.r.) vor dezechilibra grav instrumentele juridice în sensul că instrumentele care vor ţine de administrarea probatoriului în dosarele penale vor fi afectate foarte puternic, vor fi mari probleme de a putea exercita acţiunea penală în dosare în care, spre exemplu, înregistrările video, din locuri publice ar fi înlăturate. Va trebui să putem administra probaţiunea prin alte mijloace de probă, ceea ce va fi foarte dificil. [Dosarul Revoluţiei -n.r.] ar putea să fie foarte serios afectat. Evident că avem înregistrări acolo în care se vede cine a tras, cine ce a făcut şi este vorba de înregistrări documentare de acum 27 de ani, care sunt foarte importante pentru a vedea acţiunile oamenilor în acel context”, a spus procurorul general.

Augustin Lazăr a mai subliniat că observă faptul că iniţiatorii amendamentelor au avut în vedere inculpaţii, şi nu victimele.

„În ansamblu putem vedea că iniţiatorii acestor amendamente poartă grija drepturilor inculpaţilor când noi în fapt trebuie să purtăm şi grija drepturilor victimelor. trebuie să reamintesc că există şi o directivă privind protecţia victimelor, o directivă europeană care arată în ce context şi cum trebuie audiate, spre exemplu, victimele pentru nu a fi puse faţă în faţă cu inculpaţii. (…) Este evident că lucrurile sunt dezechilibrate şi pentru acest motiv toate amendamentele trebuie analizate cu foarte mult calm şi o perioadă suficientă de timp pentru a vedea care sunt consecinţele adoptării acestor proiecte de lege”, a mai precizat sursa citată.

În Comisia Specială Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei s-au dezbătut săptămâna trecuta modificările Codului de Procedură Penală şi a Codului Penal prin raportare la transpunerea Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016, privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Printre amendamentele contestate de către jurişti se află şi cel referitor la administrarea probelor la administrarea, care spune că „înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii”, fiind eliminată precizarea potrivit căreia „orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului "iresponsabil" cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare......
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...