Austria a decis să plafoneze numărul migranţilor primiţi

Guvernul austriac a anunţat miercuri că a decis să limiteze la cel mult 37.500 numărul cererilor de azil acceptate anul acesta, mai puţin de jumătate faţă de cele 90.000 de anul trecut, număr care în plus va scădea progresiv în anii următori, transmite AFP.
Economica.net - mie, 20 ian. 2016, 15:04
Austria a decis să plafoneze numărul migranţilor primiţi

‘Nu putem primi toţi solicitanţii de azil’, a declarat în timpul unei conferinţe de presă cancelarul austriac, social-democratul Werner Faymann. El a precizat că şi-a stabilit ca obiectiv pentru anii următori limitarea numărului total al migranţilor la cel mult 1,5% din populaţia ţării, populaţie care este în prezent de circa 8,5 milioane.

Prin urmare, dacă în 2016 vor fi acceptate cel mult 37.000 de cereri de azil, în 2017 acest număr se va reduce la 35.000, în 2018 la 30.000 şi în 2019 va fi de 25.000.

Pentru a atinge acest obiectiv, coaliţia guvernamentală de la Viena, alcătuită din social-democraţi şi conservatori, are în vedere înăsprirea controlului la frontiere şi o politică a ajutoarelor sociale mai puţin generoasă.

La rândul său, vicecancelarul conservator Reinhold Mitterlehner a declarat că executivul austriac urmăreşte prin această decizie şi să ‘exercite o presiune’ asupra Uniunii Europene în vederea grăbirii implementării măsurilor menite să diminueze numărul migranţilor extracomunitari, mai ales a celor veniţi din Orientul Mijlociu.

Hotărârea anunţată miercuri survine după alte măsuri ce reflectă o atitudine mai restrictivă a guvernului austriac în chestiunea migraţiei.

În aceeaşi zi, 500 de soldaţi suplimentari au fost desfăşuraţi la principalul punct de trecere a frontierei cu Slovenia pentru efectuarea unui control sistematic al migranţilor care intră în ţară.

La sfârşitul săptămânii trecute, după ce Germania a anunţat că nu va mai permite intrarea pe teritoriul ei a migranţilor care doresc să ajungă în ţările scandinave, care au luat şi ele măsuri restrictive, guvernul de la Viena a decis la rândul său să returneze în Slovenia aceşti migranţi.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...