Austria va investi un miliard de euro pentru a face tranziția la producerea exclusivă de energie verde

Politicienii austrieci au convenit miercuri să investească un miliard de euro pe an până în 2030 pentru a putea face trecerea la producţia de energie numai din surse regenerabile la finele acestui deceniu, transmite DPA, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 iul. 2021, 19:25
Austria va investi un miliard de euro pentru a face tranziția la producerea exclusivă de energie verde

„Prin aceasta, punem bazele pentru neutralitatea climatică”, a declarat ministrul austriac al Mediului, Leonore Gewessler, în faţa Parlamentului, care a adoptat miercuri actul legislativ.

Potrivit strategiei coaliţiei de guvernare, formată din conservatorii de la OVP şi ecologişti, centralele fotovoltaice şi turbinele eoliene vor fi responsabile pentru cea mai mare parte a creşterii producţiei de energie din surse regenerabile. Energia hidro joacă deja un rol important în producţia de electricitate a Austriei.

Pentru ca întreaga energie să fie numai din surse regenerabile, capacităţile de producţie trebuie majorate cu 27 de Terawaţi oră (11 Terawaţi oră energie fotovoltaică, 10 Terawaţi oră energie eoliană, 5 Terawaţi oră energie hidro şi 1 Terawat oră biomasă), ceea ce ar corespunde unei creşteri de 50% a actualelor capacităţi de producţie a energiei verzi (55,6 Terawaţi oră)

Guvernul austriac consideră pachetul de finanţare convenit drept primul pas spre investiţii de peste 30 de miliarde de euro în sectorul energiei verzi. Se estimează că schema va crea până la 100.000 de locuri de muncă.

Pentru a putea finanţa măsurile, taxa anuală pentru energia verde plătită de gospodării va fi majorată de la aproximativ 100 până la 115 euro. În schimb, pentru gospodăriile cu venituri reduse taxa anuală a fost plafonată la 75 de euro.

Legea a fost sprijinită de toate partidele din Parlament, cu excepţia formaţiunii de extremă dreaptă FPO. Purtătorul de cuvânt al acestei formaţiuni, Axel Kastegger a subliniat faptul că Austria va continua să importe combustibili fosili ăn timpul iernii, chiar dacă pachetul legislativ va fi implementat în totalitate. În plus, Kastegger susţine că terenurile agricole vor fi blocate de panouri fotovoltaice.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul cere drămuirea consumului
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul ...
Centrala nucleară ungară de la Paks va fi oprită complet începând de joi sau de vineri, din cauza nivelului scăzut al Dunării, a anunţat premierul ungar Peter Magyar, transmite Reuters,......
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor fi pornite noi capacități regenerabile, cresc importurile
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor ...
Ministerul Energiei a convocat, în această după-amiază, la sediul Dispecerului Energetic Național, a doua ședință ...
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
UEFA, forul fotbalistic european, a ameninţat în unanimitate cu boicotarea viitoarelor ediţii ale Cupei Mondiale, opunându-se ...
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului este susținut și de PSD
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului ...
Federaţia SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autorităţile au preferat presiunile asupra ...