AGERPRES

ASF: Valoarea tranzacțiilor de pe Bursa de Valori București și SMT a fost de 2,72 de miliarde de lei în primele trei luni din an

Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa reglementată a Bursei de valori Bucureşti şi pe SMT (Sistemul Multilateral de Tranzacţionare) a atins nivelul de 2,72 de miliarde de lei în primul trimestru al anului 2023, în scădere cu 57% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, conform Raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind evoluţia pieţei de capital, transmite Agerpres.

ASF: Valoarea tranzacțiilor de pe Bursa de Valori București și SMT a fost de 2,72 de miliarde de lei în primele trei luni din an
Peste 100.000 de persoane și-au găsit de lucru în primele șase luni ale anului prin intermediul agențiilor ANOFM

AAF cere Ministerului Finanțelor menținerea actualului cadru de impozitare a câștigurilor de pe piața de capital. Vineri și Asociația Brokerilor a cerut același lucru

Ministerul Finanțelor a împrumutat 843 de milioane de lei de la bănci

Uniunea Europeană și Tunisia au semnat un acord pentru combaterea migrației ilegale provenite din această țară

Acciza la alcool etilic. Încasările la buget, în scădere cu 2,6% în S1, fenomenul se va accentua la noi taxe - Spirits România

Acciza la alcool etilic. Încasările la buget, în scădere cu 2,6% în S1, fenomenul se va accentua la noi taxe – Spirits România

UniCredit vrea să reducă şi mai mult costurile pentru a contracara inflaţia

Criză cereale - Asigurătorii revizuiesc acoperirea pentru navele din Marea Neagră după suspendarea acordului

Criză cereale – Asigurătorii revizuiesc acoperirea pentru navele din Marea Neagră după suspendarea acordului

Rusia nu va mai permite tranzitul cerealelor ucrainiene prin Marea Neagră. La burse, prețul grâului se majorează

Franţa reduce anul viitor cheltuielile cu 4,2 miliarde de euro

Propunerile pentru Ministerul Muncii şi Ministerul Familiei, de la PSD

Consumul de energie electrică, în scădere cu 5,2%, în primele cinci luni - Populaţia a consumat cu 13,6% mai puţin, iluminatul public minus 20,4%. Producţia internă de energie primară a crescut cu 3,4%

Consumul de energie electrică, în scădere cu 5,2%, în primele cinci luni – Populaţia a consumat cu 13,6% mai puţin, iluminatul public minus 20,4%. Producţia internă de energie primară a crescut cu 3,4%

UE vrea să exploateze metalele rare din Grecia, ca răspuns la decizia Chinei de a restricţiona exporturile de galiu şi germaniu

Peste 21% dintre germani sunt prea săraci pentru a-şi permite un concediu de o săptămână pe an - date Eurostat

Peste 21% dintre germani sunt prea săraci pentru a-şi permite un concediu de o săptămână pe an – date Eurostat

China - Creşterea economiei a fost mai lentă decât se estima, în trimestrul doi din 2023

China – Creşterea economiei a fost mai lentă decât se estima, în trimestrul doi din 2023

UPDATE. Podul care leagă Crimeea de Rusia peste strântoarea Kerci - Ce spun Ucraina şi Rusia

UPDATE. Podul care leagă Crimeea de Rusia peste strântoarea Kerci – Ce spun Ucraina şi Rusia

Statul rus a preluat afacerea Danone din Rusia

1.000 de zbouri anulate sâmbătă în Italia, din cauza grevelor

Compania aeriană portugheză TAP va fi privatizată în 2024

Audi câştigă teren în lupta cu Mercedes şi BMW

Producția de țiței a României va scădea cu 2,2% anual în perioada 2023-2026

Turcia a majorat masiv taxele pe carburanți

Reducerea TVA de la 19% la 5% pentru rumeguş, pelete şi brichete din lemn era necesară, dar e nevoie de o abordare integrată, nu

Reducerea TVA de la 19% la 5% pentru rumeguş, pelete şi brichete din lemn era necesară, dar e nevoie de o abordare integrată, nu „pe bucăţi” – asociație

Nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, condiții avantajoase pentru donatorii de sânge

OMV și Abu Dhabi negociază crearea unui gigant în domeniul chimiei

Coduri portocalii și galbene de caniculă pentru toată țara, luni

Marea Britanie aderă la Acordul Cuprinzător şi Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific

Val de căldură azi, în toată emisfera nordică

Supermarket pe roți pentru satele din Germania

Mamaia renunță la logo-ul propus, după scandal

Serviciul secret rus FSB anunță că a dejucat asasinarea a două cunoscute jurnaliste, Margarita Simonian şi Ksenia Sobceak