Autoritatea Bancară Europeană: Băncile din UE sunt suficient de puternice pentru a face faţă unui şoc economic, determinat de tensiunile comerciale şi geopolitice

Băncile din UE sunt suficient de puternice pentru a face faţă unui şoc economic, determinat de tensiunile comerciale şi geopolitice, a anunţat vineri seara Autoritatea Bancară Europeană (EBA), la prezentarea rezultatelor testelor de stres, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 02 aug. 2025, 13:05
Autoritatea Bancară Europeană: Băncile din UE sunt suficient de puternice pentru a face faţă unui şoc economic, determinat de tensiunile comerciale şi geopolitice

EBA a testat modul în care 64 de bănci europene, dintre care 51 din zona euro, ar reacţiona la o recesiune prelungită în UE şi în alte economii avansate, şi a stabilit că niciuna nu încalcă cerinţele privind capitalul de bază, şi doar una nu respectă cerinţele privind gradul de îndatorare.

„Rezultatele indică faptul că sistemul bancar din UE poate face faţă unui scenariu macroeconomic sever dar plauzibil, reflectând rezilienţa dobândită de bănci în ultimii ani”, a apreciat EBA, cerând creditorilor să-şi menţină un nivel adecvat de capital.

După criza financiară globală din 2008, care a dus la salvări costisitoare ale băncilor de către state, autorităţile bancare din Europa şi SUA au introdus oficial teste de stres cuprinzătoare.

Conform EBA, unele elemente din scenariul advers din acest an au început să se materializeze, indicând taxele vamale americane şi escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Banca Centrală Europeană (BCE) a informat că a efectuat propriile teste de stres în rândul celor 51 de creditori din zona euro evaluaţi de EBA, plus alte 45 de bănci mai mici, confirmând că rezultatele arată rezilienţa sistemului bancar.

Conform scenariului advers, înrăutăţirea tensiunilor geopolitice şi comerciale a majorat preţurile la materii prime şi energie, a perturbat lanţurile de aprovizionare, a afectat consumul şi investiţiile, ducând la un declin cumulat de 6,3% al PIB-ului UE în perioada 2025-2027. Băncile incluse în testele de stres ar fi înregistrat în acest scenariu advers pierderi combinate de 547 miliarde de euro, a precizat EBA, faţă de 496 miliarde de euro în testele din 2023.

Pentru 17 creditori, scenariul advers poate duce la ajustarea sau limitarea plăţii bonusurilor şi dividendelor timp de cel puţin un an, în perioada 2025-2027

Testele reprezintă un instrument prin care autoritatea bancară de supervizare evaluează necesarul de capital al creditorilor pentru a absorbi potenţialele pierderi şi pentru a sprijini economia în situaţii de criză. Rezultatele sunt incluse în procesul de supervizare.

În România, Grupul Financiar Banca Transilvania a anunţat că a participat pentru prima dată în acest an la exerciţiul european de testare la stres, coordonat de Autoritatea Bancară Europeană (ABE), în colaborare cu Banca Naţională a României (BNR), Banca Centrală Europeană (BCE) şi cu Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS).

„Ne bucurăm că rezultatele BT la exerciţiul de testare la stres confirmă soliditatea poziţiei de capital şi a modelului de business, calitatea activelor şi managementul adecvat al riscurilor. Banca Transilvania şi Grupul BT au capacitatea de a susţine economia românească, de a absorbi şocurile economice şi financiare inclusiv în condiţii economice severe. Apreciem demersul Autorităţii Bancare Europene de a asigura transparenţa şi ne reafirmăm angajamentul de a respecta standardele prudenţiale şi de supraveghere pentru a contribui la un sistem bancar european cât mai performant, rezilient şi sustenabil”, a declarat Omer Tetik, director general al Băncii Transilvania, citat într-un comunicat al băncii.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Valul AI motivează firmele din București. Capitala domină Europa de Est în Topul Startup AI
Valul AI motivează firmele din București. Capitala domină Europa de Est în Topul Startup AI
În 2025, inteligența artificială nu mai este o tehnologie emergentă, ci una fundamentală. Europa de Est își consolidează prezența în clasamentele globale ale orașelor cu cele mai avansate......
Eliza Predoiu, CFO NEPI Rockcastle: Scanăm piața pentru noi achiziții. Ne dorim să avem o masă critică în orice țară în care intrăm – INTERVIU
Eliza Predoiu, CFO NEPI Rockcastle: Scanăm piața pentru noi achiziții. Ne dorim să avem o masă critică în orice țară ...
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, își continuă analiza de intrare și pe alte ...
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește ...
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...