Autorităţile americane vor să ştie care sunt planurile băncilor în eventualitatea unui Brexit

Organismele de supraveghere a pieţelor financiare din SUA au cerut băncilor de pe Wall Street să-şi prezinte planurile de rezervă pentru o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, au declarat pentru Reuters surse din interiorul instituţiilor de supervizare, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 20 apr. 2016, 19:09
Autorităţile americane vor să ştie care sunt planurile băncilor în eventualitatea unui Brexit

Potrivit surselor, Rezerva Federală (Fed), Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) şi Office of the Comptroller of the Currency (OCC), care îşi împart responsabilitatea pentru supervizarea băncilor americane, vor să ştie cum vor gestiona băncile incertitudinea care va apărea în cazul în care britanicii vor opta pentru ieşirea din UE la referendumul din 23 iunie şi dacă vor continua să ofere servicii financiare în Europa continentală dintr-o Mare Britanie care nu va mai face parte din UE.

‘În ultimele şase săptămâni ni s-a cerut să ne prezentăm planurile concrete. Implică elaborare de scenarii şi testarea unor diferite rezultate. Alegi un scenariu extrem de negativ dar care este plauzibil şi analizezi implicaţiile pentru afaceri’, a declarat o sursă din mediul bancar.

La fel ca şi organismele americane de reglementare, Banca Angliei a cerut informaţii similare din partea băncilor autohtone şi străine care operează în Londra, au declarat o serie de surse pentru Reuters.

Sectorul financiar londonez, unde îşi au sediul numeroase bănci internaţionale, este una din industriile care ar avea cel mai mult de pierdut dacă a cincea economie a lumii părăseşte Uniunea Europeană, analiştii apreciind că un Brexit va duce la transferul mai multor mii de locuri de muncă din industria bancară spre zona euro. Ieşirea Marii Britanii din UE ar crea o situaţie dificilă pentru băncile americane de investiţii, care îşi derulează operaţiunile de trading din Europa de la birourile din Londra.

Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii.

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de agenţia Ipsos MORI, 49% din britanici sprijină menţinerea ţării lor în UE, în timp ce ieşirea Marii Britanii din forul comunitar (Brexit) este susţinută de 39% din britanici. Cu toate acestea, sondajul sugerează că o prezenţă redusă la vot ar favoriza campania pentru Brexit deoarece decalajul dintre cele două tabere s-ar reduce la şase puncte.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...