Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cum se explică fisurile apărute în placa de suprabetonare a viaductului Boița

Asociația Pro Infrastructură (API) a prezentat joi imagini cu fisuri în placa de suprabetonare a viaductului Boița, unul dintre cele mai lungi din cea mai importantă autostradă a României. Contactați de ECONOMICA.NET, reprezentanții CNAIR au declarat că este vorba de fisuri superficiale, ce urmează a fi corectate.
Anemona Andone - J, 16 oct. 2025, 16:24
Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum se explică fisurile apărute în placa de suprabetonare a viaductului Boița

autostrada

 

„Sunt superficiale fisurile (la placa viaductului Boița din Autostrada Sibiu – Pitești – n.r.). Nu au udat suficient placa după turnare. Dar o mare parte din fisuri s-au închis de la sine, după ce a intrat betonul în priză și și-a atins clasa. Ce a mai rămas va fi corectat cu rășini epoxidice”, au explicat reprezentanții CNAIR, în urma unei discuții cu supervizorul lucrărilor.

API a prezentat – într-o postare intitulată „Beton Turkish Delight marca Mapa – Cengiz pe Autostrada Sibiu – Pitești” – imagini cu placa de suprabetonare pe viaductul Boița, fix pe prima deschidere de lângă culeea de nord, chiar în capătul lotului 2.

„Ne scuzați, arată ca dracu! Înțelegem că betonul fisurează deseori și am văzut în peste 15 ani de când monitorizăm drumurile și căile ferate destule betoane urâte, cu probleme. Însă așa ceva e o premieră pentru noi! Desigur, nu putem să ne dăm seama doar din imagini dacă fisurile astea fără număr, hidoase și probabil destul de adânci și late, cât să fie vizibile din dronă, sunt cauzate de o rețetă de beton greșită, ori de o defectuoasă punere a sa în operă, ori de o elicopterizare precară sau… cine știe ce altceva”, au scris reprezentanții API.

autostradaAceștia au cerut o mult mai atentă supervizare a lucrărilor atât din partea consultantului IRD Engineering, cât și a CNAIR.

Amintim că asocierea de constructori turci Mapa – Cengiz a demarat luna aceasta lucrările propriu-zise la primul tunel din secțiunea montană Boița – Cornetu a A1 Sibiu – Pitești.

Tunelul Robești va avea o lungime de 900 m, este construit cu metoda austriacă iar pe anumite porțiuni, unde a fost identificată rocă dură se va apela inclusiv la dinamitare subterană, explica șeful CNAIR.

Pe întreaga secțiune vor fi construite 7 tuneluri, din care cel mai lung va fi cel de la Câineni (1.520 m).

Contractul pentru construcția secțiuni 2 (31,33 km) a autostrăzii Sibiu – Pitești are o valoare de 4,25 miliarde, este finanțat prin Programul Transport (Fonduri Europene Nerambursabile) și trebuie finalizat în anul 2028.

Stadiu fizic al lucrărilor pe întregul șantier se apropie de 7%, mai spunea directorul general al CNAIR.

Secțiunea 2 Boița – Cornetu din Autostrada A1 Sibiu – Pitești reprezintă unul dintre cele mai dificile loturi de construit din România, având 48 de poduri și viaducte, precum și șapte tuneluri prevăzute pe traseul de 31,33 kilometri prin Munții Carpați.

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 2 Boița – Cornetu

Constructor: Mapa – Cengiz
Lungime lot: 31.33 km
Durata Contract: 68 luni
Valoare Contract: 4.25 miliarde lei
Principalele lucrari de arta:
– 48 de poduri si viaducte cu lungimi intre 32 m si 843 m
– 7 tuneluri cu lungime intre 247 m si 1536 m

FOTO – VIDEO: Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 2 (sursa: YouTube AutoInfra HUB)

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale „relevante” despre problemele din Justiţie, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc......
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Grupul elveţian Calida, producător de lenjerie de corp, cunoscut la nivel mondial prin marca cu acelaşi nume Calida, precum ...
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat repunerea în funcţiune a celui de-al doilea hidroagregat al hidrocentralei ...
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva ...