Autostrada Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 2, care va avea la final 48 de poduri și viaducte

Pasionații de infrastructură au postat marți imagini noi cu secțiunea 2 Boița - Cornetu din Autostrada A1 Sibiu - Pitești. Amintim că acesta este unul dintre cele mai dificile loturi de construit din România, având 48 de poduri și viaducte, precum și șapte tuneluri prevăzute pe traseul de 31,33 kilometri prin Munții Carpați.
Anemona Andone - mar, 26 aug. 2025, 22:29
Autostrada Sibiu - Pitești: Imagini noi cu secțiunea 2, care va avea la final 48 de poduri și viaducte

 

„Autostrada A1 Sibiu – Pitești lot 2 Boița – Cornetu, 25.08.2025. Lucări Boița”, este titlul celei mai noi postări de pe YouTube cu acest șantier din prima autostradă transcapartică a României.

autostrada

Comentând imaginile, pasionații de infrastructură apreciază o ușoară accelerare a ritmului lucrărilor.

„Mulțumim! Pare că au mai accelerat puțin”, scrie un comentator.

autostrada

„Eu zic că se mișcă bine pe lotul început. Foarte mulți piloți forați și pile foarte înalte. Din păcate, nu știu din ce motive se lucrează numai aici”, remarcă nedumerit un alt comentator. „Există autorizație de construire doar aici”, îi explică autorul imaginilor.

La finele lunii trecute,  secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că a început execuția Tunelului Robești (900 metri), primul din cele șapte tuneluri care urmează să fie construite pe secțiunea 2 Boița – Cornetu a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.

Pe 17 iulie, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat că Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construire pentru prima etapă a lucrărilor la tunelul Robeşti de pe secţiunea 2 (Boiţa – Cornetu) a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti în lungime de 900 metri.

Pe secțiunea 2 (Boița – Cornetu) a A1 Sibiu – Pitești vor fi executate 48 de poduri, pasaje și viaducte.

Pe 13 iunie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunța că antreprenorul turc începuse montarea primelor grinzi la viaductul Boița.

Grinzile sunt fabricate în baza proprie a antreprenorului, bază în care se vor executa și confecțiile metalice pentru tuneluri și viaductele cu suprastructură metalică.

Asociația Pro Infrastructură estimează că cei 31,33 kilometri ai secțiunii 2 din autostrada transcarpatică au șanse de finalizare în șapte ani, peste termenul de patru ani estimat de autorități și constructori.

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 2 Boița – Cornetu

Constructor: Mapa-Cengiz
Lungime lot: 31.33 km
Durata Contract: 68 luni
Valoare Contract: 4.25 miliarde lei
Principalele lucrari de arta:
– 48 de poduri si viaducte cu lungimi intre 32 m si 843 m
– 7 tuneluri cu lungime intre 247 m si 1536 m

FOTO – VIDEO: A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 2 (sursa: YouTube Proiecte la Înălțime)

Te-ar mai putea interesa și
Revoltă în Europa Centrală legată de prețurile mari ale energiei. Cele patru țări din Grupul de la Vișegrad vor boca politicile climatice ale UE care duc la creșteri de preț
Revoltă în Europa Centrală legată de prețurile mari ale energiei. Cele patru țări din Grupul de la Vișegrad vor boca ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat că Grupul de la Visegrád (V4) din Europa Centrală, va încerca să blocheze orice politică de climă a Uniunii Europene care va majora prețurile la......
O explozie la un depozit de armament din centrul Bulgariei a provocat un incendiu puternic. Este al doilea incident de acest fel din ultima lună
O explozie la un depozit de armament din centrul Bulgariei a provocat un incendiu puternic. Este al doilea incident de acest ...
O explozie a provocat un incendiu la un depozit de armament din centrul Bulgariei în cursul nopţii, au anunţat sâmbătă ...
Zelenski îi cere lui Trump să adopte imediat sancțiuni severe împotriva Rusiei, după intensificarea atacurilor cu rachete
Zelenski îi cere lui Trump să adopte imediat sancțiuni severe împotriva Rusiei, după intensificarea atacurilor cu rachete
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut vineri omologului său american, Donald Trump, să adopte "chiar acum" ...
Simon’s Burger, rivalul McDonald’s din Ungaria la care clienții se așează la coadă de la 1:30 noaptea, deschide azi primul său restaurant din România
Simon’s Burger, rivalul McDonald’s din Ungaria la care clienții se așează la coadă de la 1:30 noaptea, deschide azi ...
Simon’s Burger, cel mai mare lanț de burgeri din Ungaria, concurentul McDonald’s și Burger King, deschide azi la Cluj-Napoca ...